Ministrul Educație: Tezele școlare nu se mai susțin în acest an

Tezele școlare nu se mai susțin anul acesta școlar, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie, la Știrileprotv. Acestea vor fi înlocuite cu evaluarea sumativă.

”În ceea ce privește susținerea tezelor, după consultarea pe care am avut-o cu toți factorii implicați, am luat decizia ca acestea să nu se mai susțină anul acesta școlar”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie.

Anunțul vine la două zile după ce președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au decis ca toate școlile din țară să treacă în scenariul roșu, cu predare exclusiv online. Și olimpiadele și concursurile școlare au fost suspendate.

 

“Să nu uităm că tezele se susțin la doar două sau trei discipline, în rest se realizează evaluarea sumativă. Deci, tezele nu se susțin, însă au fost înlocuite cu evaluarea sumativă”, a continuat ministrul Educației.

”Pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a, începând cu semestrul al doilea, pe lângă aceste lecții pe care le vom face, vom avea măsuri concrete. Vor fi teste de antrenament săptămânale, disponibile și acum pentru elevi pe site-ul Ministerului Educației, vom continua programul teleșcoala și vom continua și pregătirea față în față”, a anunțat Monica Anisie, la Știrileprotv.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...