Ministrul botoșănean din Guvernul României, Raluca Turcan, a anunțat astăzi, joi, că Noua Lege a Pensiilor se va baza pe principiile contributivității și echității, astfel încât să nu mai există diferențe între aceleași categorii de beneficiari.
Raluca Turcan a adăugat că până la adoptarea noii legi, pensiile se calculează și se acordă potrivit legislației în vigoare. Reforma se bazează însă pe digitalizarea sistemului, iar acest proces va dura cel puțin un an și jumătate.
”Discuțiile le vom începe peste maximum o lună pe noul proiect de lege a pensiilor, care trebuie să aducă sustenabilitate în sistemul de pensii. Până acum s-a vorbit de faptul că legea 127 presupunea un efort bugetar pe care nicio economie în stadiul economiei românești nu și-ar fi putut-o permite. Recalcularea pensiilor este un pas foarte important în realizarea reformei și aș dori să stiți că se bazează pe două principii: Contributivitate si Echitate. (..) Începem evaluarea acestor dosare, iar acestea vor sta la baza recalcularii. (…) Așadar, există o componentă tehnică de recalculare și una legislativă, în condițiile în care elaboram o nouă lege, care să includă formula de calcul. Până la finalizarea procesului, pensile se calculează și se plătesc în baza legii existente, 127/2019”, a afirmat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a precizat că NICIO PENSIE RECUALCULATĂ nu va fi mai mică, și recalcularea va viza și PENSIILE SPECIALE, în cazul cărora trebuie găsită o formulă de echilibru între CONTRIBUTIVITATE și CONDIȚII FAVORIZANTE.