Ministrul Apărării: „Nu poate să meargă pe front cineva care nu a făcut armata”

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, luni seară, că nimeni nu poate să aducă în armată pe cineva neinstruit şi nu poate să meargă pe front cineva care nu a făcut armata.

Dîncu a afirmat la Digi24 că s-au exagerat anumite aspecte privind un draft al unei legi care trebuia să se facă rapid pentru această situaţie de criză.

„Au fost exagerate câteva aspecte, precum mobilizarea celor între 18 şi 60 de ani. Nicio lege nu poate spune asta, pentru că în Constituţie şi în legile vechi ale apărării se spune că se constituie rezerva activă a României, dar asta înseamnă că oamenii lucrează la locul lor de muncă. De exemplu, poate că în momentul acela sunt o serie de componente ale legii care spun că nu poţi să plece cadrele militare în concediu sau să-şi dea demisia sau alte lucruri care ţin de această zonă. Nimeni nu poate să aducă în armată pe cineva neinstruit, chiar dacă are 20 de ani, nu poate să meargă pe front cineva care n-a făcut armata. Au fost puse nepotrivit acolo, cei care le-au pus, fără să se gândească într-un context”, a spus Dîncu.

 

Ministrul a detaliat pachetul de trei legi ale Apărării, care privesc securitatea naţională.

„Proiectul conţine trei legi importante: proiectul pentru managementul situaţiei de criză, care este o lege mai veche, dinainte de pandemie (…), starea de criză nu este definită în Constituţie şi noi n-am încercat să creăm o nouă stare. A doua componentă este legea privind cyber-security, apărarea cibernetică – vedem acum că asta este o componentă foarte importantă a ameninţărilor – este continuă şi trebuie modificată. (…) Şi mai erau modificări la Legea 446/2006 – o lege a apărării naţionale care conţine, de exemplu, mobilizarea populaţiei, mobilizarea economiei, ce face economia în timp de ipotetic război, apoi conţine reglementări foarte importante referitoare la Agenţia Rezervelor Statului şi Situaţiilor Speciale – a trebuit să facem modificări care nu ţin de securitate sau comunicare, ci pur şi simplu reguli de organizare”, a explicat Dîncu.

El a precizat că proiectul care a ajuns în presă a fost propus înainte de a fi gândit pachetul de trei legi.

„Ne-am gândit să facem o lege care să vină cu situaţia aceasta de criză din acest moment, pentru că încă avem criză sanitară, criza din Ucraina şi atunci să se facă rapid un proiect pentru această situaţie de criză. Toată lumea a luat din mai multe legi, din pachetul respectiv s-au luat bucăţi (…), s-a încercat să se facă un colaj. Când am văzut acest colaj, şi l-a văzut şi premierul, au zis cu toţii ‘nu poate funcţiona asta’, pentru că era prea făcut pe picior, şi atunci rămânem la proiectul cu cele trei legi care vor fi într-un pachet. Dar a ajuns la presă, după ce noi ne-am hotărât să-l retragem şi a început o discuţie care conţine tot felul de amănunte care sunt potenţate de războiul hibrid de acum, pe care Rusia l-a dezvoltat în ultima vreme”, a mai spus Dîncu.

(editor: R.A.)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Preotul Dimitrie Mihoc, apreciat și de botoșăneni, a fost înmormântat!

astăzi, 14:50

În data de 29 noiembrie 2025, comunitatea din satul Sfântu Ilie, comuna Șcheia, județul Suceava, împreună cu cei care l-au cunoscut pe părintele Dimitrie Mihoc, au primit cu mult...

Iftime: ”Un om nu ar trebui să facă politică dacă nu e bogat!”

astăzi, 14:27

Invitat la podcastul TOP LEVEL, Valeriu Iftime (65 de ani), patronul celor de la FC Botoșani și președintele CJ Botoșani din partea PNL, a vorbit despre momentul intrării sale în politică,...

Copil rămas blocat într-o mașină parcată pe o stradă din Botoșani!

astăzi, 13:55

Un copil, în vârstă de doi ani, a rămas blocat într-un autoturism parcat pe o stradă din municipiul Botoșani, după ce, din joacă, a activat sistemul de închidere a ușilo...