Ministrul Apărării anunţă ce se întâmplă cu mobilizarea rezerviştilor. Câţi tineri s-au încris ca militari voluntari şi câţi bani vor primi

Ministrul Apărării a explicat ce se întâmplă acum cu rezerva Armatei Române, dar şi ce prevederi se regăsesc în proiectele care referă la rezerviştii voluntari. „Sunt înscrişi peste 1.200 de români pe 800 de locuri de voluntar", a anunţat Vasile Dîncu.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a transmis un mesaj foarte important pentru tinerii care vor să se înscrie într-un stagiu militar voluntar, în care 4 luni vor sta în unitate.

 

Cei care vor să se înscrie la stagiul militar voluntar trebuie să aibă între 18 și 35 de ani.

„Am început două tipuri de proiecte. Este clar că după 1 ianuarie 2007 nu s-au mai făcut încadrări în Armată, rezerva a început să îmbătrânească, astăzi media rezerviştilor noştri este undeva la 50 de ani, pentru că a trecut mult timp şi nu am mai împrospătat această rezervă. Astăzi sunt două proiecte. Unul de rezervişti voluntari în care anul acesta suntem în perioada de încorporare pentru asta.

Am schimbat condiţiile iniţiale, pentru că legea a fost dată acum câţiva ani, nu am avut o mare adresabilitate pentru că erau o grămadă de restricţii. Cei care sunt rezervişti militari nu puteau să lucreze în străinătate, era o sumă destul de mică de compensare. De asemenea, era o sumă mică, ca soldă pe care o primesc tot timpul perioadei. Noi am încercat să optimizăm în funcţie de cerere şi ofertă. Astăzi avem condiţii bune. Am eliminat inclusiv condiţia aceea, de a nu putea să plece în străinătate. Poate să plece să lucreze în străinătate. 15 zile poate să vină la chemare, în cazul unei mobilizări.

Avem o adresabilitate destul de bună. Anul acesta am scos peste 800 de locuri, avem deja înscrişi peste 1.200. Se vor mai înscrie probabil între timp, dar am găsit şi o altă formulă: aceea de stagiu militar voluntar, pentru că şi în urma acestui război, am văzut prin reacţiile pe social media, pe TikTok, unde suntem foarte activi. Avem tineri în sistemul nostru de relaţii publice şi comunicare şi comunică destul de bine şi în aceste reţele de socializare ale tinerilor, exisă o dorinţă a oamenilor de a face totuşi o pregătire militară minimă. 

Cred că în această toamnă o să reuşim în Parlament să trecem un proiect de lege pentru stagiul militar voluntar. Patru luni ar fi maximum pentru pregătire militară, sigur, în funcţie şi de specialitate. Patru luni stai în unitate, în care ai echipament gratuit, primeşti şi o soldă. Încă nu am stabilit încă exact care vor fi sumele. Ar putea să primească în jur de 1.500-2.000 de lei pe lună. Evident că la terminarea stagiului militar există şi posibilitatea a primi trei salarii medii, ca un fel de primă pentru înscriere", a anunţat Vasile Dîncu la Antena 3.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...