Ministerul Sănătăţii reorganizeaza Directiile de Sanatate Publica!
Stiri Botosani Wednesday, 21 July 2010 Actualitate"Din cele 9 unităţi subordonate Ministerului Sănătăţii rămân 7 cu personalitate juridică", a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, la finalul şedinţei de Guvern.
Prima hotărâre se referă la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), creat prin comasarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Oficiul Tehnic de Dispozitive Medicale. Această hotărâre stabileşte funcţiile şi atribuţiile acestei agenţii şi reduce funcţiile de conducere de la 5 la 3.
De asemenea, a fost redus numărul membrilor în consiliul de administraţie şi consiliul ştiinţific, şi s-a diminuat la 1% din salariul de bază al preşedintelui (ANMDM), cuantumul indemnizaţiei de şedinţă care se acordă acestora.
Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii a intrat, prin absorbţie, în Institutul Naţional de Sănătate Publică, potrivit unei alte hotărâri de Guvern adoptate astăzi. De asemenea, au fost reduse, prin noile reglementări, 8 din cele 14 funcţii de conducere.
Ministrul Sănătăţii a precizat faptul că pe lângă cele două hotărâri de guvern adoptate în şedinţa de miercuri, precum şi hotărârea aprobată săptămâna trecută referitoare la reorganizarea Ministerului Sănătăţii, mai urmează să fie emise ordine de ministru.
"Primul ordin se referă la reorganizarea Direcţiei de Sănătate Publică, în sensul reducerii posturilor de conducere. În loc de 4 directori adjuncţi, vor rămâne 2 directori adjuncţi. Vor fi reduse 497 de posturi la Direcţia de Sănătate Publică, prin ordinul de ministru, act care vine în aplicarea legislaţiei adoptate de guvern", a declarat ministerul Sănătăţii.
"Economiile care se fac prin aceste restructurări, până la sfârşitul anului, la nivelul ministrului şi instituţiilor subordonate sunt de 7.708.000 lei", a declarat Cseke Attila.
De asemenea, ministrul Sănătăţii a precizat că procesul de descentralizare a spitalelor se apropie de final, fiind transferate 343 de spitale din cele 373, reprezentând 93%.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
O săptămână în care învățarea a prins viață prin experiențe Erasmus+ la Albești! (Foto)
În perioada 20–24 iulie 2026, Școala Gimnazială Nr. 1 Albești a organizat Școala de Vară – Ediția a II-a, activitate desfășurată în cadrul Acreditării Erasmus+, proie...
Reacția rectorului UMF Iași, după discursul critic al tinerei din Botoșani la ceremonia de final de an: „A modificat caracterul festiv al ceremoniei”
Conducerea UMF Iaşi susţine că discursul critic al unei absolvente la ceremonia de absolvire a universităţii a afectat caracterul festiv al evenimentului, reprezentanţii universităţii preciz&a...
Record pentru regiunea Moldovei stabilit de către o femeie de 55 de ani. „Cred că trebuie să profităm”
La vârsta la care, de obicei, o femeie se află la menopauză, o ieșeancă de 55 de ani a adus pe lume un băiețel la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna”, &ic...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.65 secunde