Ministerul Sanatatii: Potential conflict de interese la medicii angajati simultan la privat si la stat

Multi medici din serviciile publice au si cabinete private sau sunt angajati ai unor furnizori particulari de servicii de sanatate, astfel de situatii trebuind analizate si din perspectiva unui potential conflict de interese, mai ales daca un doctor ocupa si o functie de conducere, potrivit Ministerului Sanatatii, citat de Mediafax.

Ministerul Sanatatii (MS) a prezentat Guvernului, astazi, o nota privind finantarea din Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate a furnizorilor de servicii medicale din sistemul privat. Documentul prezinta detalii privind situatia actuala a finantarii furnizorilor medicali, dar si informatii referitoare la noi masuri si principii ce vor fi promovate de MS pentru aplicarea politicilor de sanatate publica.

Astfel, potrivit MS, un numar important dintre medicii care profeseaza in serviciile publice au si cabinete private sau sunt angajati ai unor furnizori privati de servicii de sanatate. Sesizari numeroase primite din partea pacientilor reclama multe aspecte negative ale unor astfel de situatii, toate desfasurandu-se in defavoarea sistemului public si contribuind substantial la utilizarea ineficienta si, de cele mai multe ori, nejustificata, a fondurilor publice pentru sanatate, se arata in nota citata.

MS a mai precizat ca majoritatea cabinetelor private, in care lucreaza aceiasi medici angajati in spitale, au contracte cu casele de asigurari de sanatate, ceea ce le da dreptul de a emite trimiteri pentru tratamente in spital, care sunt decontate de asigurarile publice de sanatate. Se genereaza, astfel, o cerere nu intotdeauna justificata de servicii spitalicesti, mult mai costisitoare pentru sistem, se mai arata in documentul MS.

Dubla calitate de angajat a personalului medical permite si exploatarea inversa a circuitului pacientilor: cei care se prezinta in serviciile publice (inclusiv la serviciile de ambulanta) sunt indrumati, sub diferite motive, sa se adreseze unitatilor private in care acelasi personal medical este angajat.

"Astfel, pe langa aspectul criticabil al racolarii pacientilor din serviciile publice in folosul unitatilor private, apar situatii in care un serviciu deja decontat de casa de asigurari pentru unitatea publica este platit inca o data de catre pacient, la cabinetul privat, sau chiar este decontat a doua oara catre asigurarile de sanatate daca furnizorul respectiv are contract cu casa de asigurari. În acelasi timp, astfel de situatii trebuie analizate si din perspectiva unui potential conflict de interese intre calitatea simultana de angajat in sistemul privat si in cel public a unui cadru medical, in special daca acesta are si o functie de conducere. Sunt cunoscute in acest sens, de exemplu, situatii in care echipamentele unor sectii de imagistica medicala (aparate de radiologie, tomografie, RMN) sunt defecte si raman nereparate, in timp ce unitatea privata de imagistica la care lucreaza in paralel seful sectiei publice functioneaza din plin, deservind si pacientii care sunt redirectionati din sectia publica", arata nota MS.

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat sambata, intr-o conferinta de presa la Targu Mures, ca in noul contract-cadru, care va intra in vigoare de la 1 martie, se va stipula ca banii publici vor sustine numai spitalele publice din Romania, fiind sistata finantarea din fondurile Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) pentru unitatile spitalicesti private.

Nicolaescu a spus ca cine isi dezvolta o afacere privata "nu si-o face pe banul public", iar managerii de spitale private trebuie sa isi gandeasca investitia bazandu-se pe fortele proprii, nu pe "ce fura de la stat sau din ceea ce incearca sa obtina prin trafic de influenta".

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) aloca spitalelor, anual, aproximativ 1,6 miliarde de euro, din care 45 de milioane de euro merg la spitalele private. Potrivit MS, banii care nu vor mai fi dati spitalelor private vor fi repartizati pentru programele de terapie intensiva, infarct miocardic, accident vascular cerebral ischemic si trauma.

Intentia MS a generat puncte de vedere divergente. Spitalele publice agreeaza sistarea alocarii de fonduri catre spitalele private, in timp ce unii particulari spun ca masura va afecta pacientii si va creste costurile.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum a ”întâlnit-o” Cuvioasa Parascheva pe Maica Domnului pe un drum din Botoșani!

astăzi, 22:29

După Al Doilea Război Mondial, cam prin anul 1946, fiind secetă mare, la cererea credincioşilor s-a făcut procesiune cu rugăciuni şi deplasarea moaştelor Cuvioasei Paraschiva prin satele afect...

Sănătate cu termen de valabilitate. „Am plătit 1.300 de lei pe analize pentru că bunica nu mai putea aștepta trei luni”

astăzi, 20:30

Calvar pentru pacienţii care au nevoie de analize sau de investigaţii imagistice la jumătatea lunii. Copiii şi adulţii sunt amânaţi săptămâni sau luni bune din cauza fondurilor ins...

AJPIS Botoșani a alimentat încă 5.400 de conturi pentru plata facturilor de energie!

astăzi, 19:20

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Social (AJPIS) Botoșani a efectuat ultima tranșă de plată pentru încă 5.400 de beneficiari de tichete de energie, în valoare totală...