Ministerul Muncii și Protecției Sociale suplimentează numărul de bilete de tratament balnear acordate gratuit în 2020

Pensionarii și asigurații care au nevoie de tratament pentru diverse probleme medicale ar putea beneficia de aproximativ 60.000 de bilete de tratament balnear în 2020, bilete acordate prin Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Numărul propus de autorități pentru anul ce vine este cu aproape 300 mai mare decât cel acordat în anul 2019.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat în dezbatere publică un Proiect de Hotărâre a Guvernului privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2020.

 

Proiectul prevede acordarea a 59.926 de bilete de tratament balnear pentru anul 2020 care vor fi repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, așa cum s-a procedat și în anul 2019.

Persoanele îndreptățite să beneficieze de bilete de tratament vor putea obține un singur astfel de bilet. Durata sejurului va fi de 16 zile, iar a tratamentului balnear, de 12 zile. Distribuirea biletelor se va face de către CNPP, prin casele teritoriale de pensii. 

Pe langă biletele acordate prin CNPP, alți operatori economici interesați ar putea oferi bilete pentru cei care dovedesc că au nevoie de tratament balnear. Numărul final se va stabili după atribuirea contractelor, în funcție de prețurile ofertate pe bilet.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alertă meteo de Cod Galben pentru județul Botoșani!

astăzi, 10:03

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de Cod Galben care vizează și județul Botoșani. Avertizarea meteo – Cod Galben de vânt puternic, este valabilă vine...

Atenție, șoferi! Elicopterul Poliției survolează astăzi arterele rutiere din județul Botoșani!

astăzi, 09:36

Acțiunile pentru creșterea siguranței rutiere continuă în județul Botoșani. Astăzi, 13 noiembrie, elicopterul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne survol...

Botoșănean căutat de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors!

astăzi, 09:20

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din municipiul Botoșani, este căutat de poliție după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Oamenii legii, alertați de familie, fac apel...