Ministerul Muncii a trimis o circulară primăriilor să returneze cupoanele pentru alimente pe care le-a trimis cu mare fast înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale

După ce în întreagă ţară au fost împărţite 3,3 milioane de cupoane pentru alimente, banii provenind în proporţie de 85% din fonduri UE, Ministerul Muncii a trimis o circulară în teritoriu prin care le cere ca unii destinatari să le returneze.
 
Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu a prezentat două formulare trimise de Ministerul Muncii către primării din ţară în care se "comunică că au fost direcţionate greşit cupoanele" de alimente, motiv pentru care "se vor returna". Guvernul Ponta a distribuit 3,3 milioane de cupoane cu alimente de la UE, dar ACL susţine că în programul transmis Comisiei Europene sunt menţionaţi 2,5 milioane de români.

"Au transmis la 3,3 milioane de români şi astăzi le iau înapoi. Astăzi toate primăriile au primit de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei sociale prin Direcţia de asistenţă socială genul acesta de formular prin care se comunică că au fost direcţionate greşit cupoanele, că nu sunt direcţionate către primăriile către care ar fi trebuit să ajungă, că nu sunt listele corecte, motiv pentru care se vor returna de către persoane care nu sunt eligibile", a criticat Gorghiu guvernul Ponta.

În circulara trimisă de Ministerul Muncii către primării se arată că returnarea cupoanelor pentru alimente de cei care nu sunt îndreptăţiţi se va face către Ministerul Fondurilor Europene. În document, se precizează că Ministerul Finanţelor va emite în perioada următoare instrucţiuni cu privire la procedura de colectare şi restituire a acestor cupoane.

Citeste mai departe

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

astăzi, 18:16

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Proiectil exploziv găsit într-o curte din comuna Unțeni!

astăzi, 17:29

Un proiectil a fost descoperit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Soroceni, comuna Unțeni. Muniția a fost găsită în timpul unor lucrări de săpăt...

Valeriu Iftime i-a decis soarta lui Marius Croitoru, ce se întâmplă cu antrenorul celor de la FC Botoșani!

astăzi, 17:19

Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, i-a decis soarta lui Marius Croitoru (46 de ani) după ultimele rezultate ale echipei. Moldovenii nu au mai câștigat de o lună î...