Ministerul Mediului a dat avize pentru explorarea gazelor de sist
Stiri Botosani Monday, 29 April 2013 Actualitate"Ca sa ajungem la exploatare trebuie sa vedem daca avem aceasta resursa si unde o avem. Ori fara explorare nu avem cum sa identificam, deocamdata suntem in faza de explorare. Da, am dat avize pentru Dobrogea, pentru ca nu exista niciun fel de risc.
Se trateaza cu foarte mare seriozitate, este clar ca pe explorare, pe tehnologia utilizata, nu exista riscuri in ce priveste mediul, niciun fel de transfer in ceea ce priveste calitatea apei potabile, respectiv infestarea panzei freatice, pentru ca nu se utilizeaza tehnica de fracturare hidraulica. Probabil ca trebuia sa se explice mai de mult acest lucru. Daca s-ar fi explicat, probabil ca si modul in care era receptionata aceasta investitie era altfel facuta. Dar avem nevoie de aceste explorari", a spus Rovana Plumb.
Ea a precizat ca si Bulgaria a inceput partea de prospectiune cu privire la gazele de sist si, in acelasi context, a declarat ca toate tarile membre UE au nevoie de independenta energetica, exploatarea gazelor de sist fiind una dintre solutii, ce a fost preluata atat de Polonia, care este intr-un stadiu avansat, cat si de Marea Britanie in ultima perioada si de alte state membre care sunt in faza de prospectare si de explorare.
Potrivit Rovanei Plumb, din punct de vedere tehnic orice investitie trebuie sa respecte toate normele si regulamentele privind protectia mediului.
"Atat timp cat, in ceea ce priveste explorarea gazelor de sist in Romania, nu se utilizeaza metoda de fracturare hidraulica, din punctul de vedere al protectiei mediului nu exista niciun risc. Asa ca, atat pentru zona Dobrogea, cat si pentru celelalte zone unde s-au solicitat de catre companiile straine licente in ceea ce priveste prospectarea si explorarea, din punct de vedere al mediului se poate elibera acel aviz de mediu, neexistand niciun risc", a explicat ministrul Mediului.
Aceasta a precizat ca pentru a se ajunge la exploatare, trebuie mai intai sa se faca explorarea gazelor de sist, proces care dureaza 5 ani.
"Eu va spun doar din punct de vedere al Ministerului Mediului, cu toata responsabilitatea si seriozitatea, ca nu exista risc de mediu in ceea ce priveste explorarea deoarece nu se utilizeaza tehnologia de fracturare hidraulica. Prima faza o reprezinta componenta de prospectiuni, care inseamna verificarea riscului la cutremur, faza a doua, care dureaza in medie cinci ani de zile, este faza de explorare, respectiv identificarea resursei pe teritoriul statului membru, abia a treia faza, dupa cinci ani de zile, inseamna exploatarea, adica valorificarea eventualei resurse care se identifica in urma explorarii", a spus Rovana Plumb.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Bijuterii din argint: testul 30-10-7 înainte de alegere
O fotografie îți arată designul, însă nu și cum se comportă piesa în rutina ta. Testul 30–10–7 înseamnă 30 de secunde pentru specificații, 10 minute pentru c...
Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!
La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...
Valeriu Iftime a prins curaj după victoria cu UTA: „Nicio echipă nu ne-a făcut pe fotbal”
Valeriu Iftime, acţionarul celor de la FC Botoşani, s-a declarat încântat de prestaţia echipei sale în victoria cu UTA Arad şi a vorbit cu optimism despre şansele moldovenilor d...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.83 secunde