Ministerul Educaţiei: Se vor plăti salariile restante câştigate de profesori în instanţă
Stiri Botosani Thursday, 28 November 2013 Actualitate"În şedinţa de Guvern de miercuri s-a decis alocarea către instituţiile de învăţământ preuniversitar de stat finanţate din bugetele locale a 46 de milioane de lei, din sume defalcate din TVA. Suma repartizată are două componente. Prima, în valoare de 41 de milioane de lei, este destinată plăţii salariilor cadrelor didactice, a sporurilor, indemnizaţiilor şi altor drepturi salariale. A doua componentă, de 5 milioane de lei, vizează achitarea salariilor restante câştigate de cadrele didactice în instanţă", a declarat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Ministrul a mai precizat că Guvernul este hotărât să acopere treptat nevoile cu care sistemul de învăţământ se confruntă, bugetul pentru 2014 fiind cu două miliarde de lei mai mare decât în 2013.
"Aceasta este încă o dovadă a faptului că Guvernul acordă o atenţie specială educaţiei, fiind hotărât să acopere treptat nevoile cu care sistemul de învăţământ se confruntă, după mai mulţi ani de subfinanţare. Acest drum corect va fi urmat şi în 2014, atunci când, conform proiectului de buget, educaţia va primi 13% din bugetul naţional, adică peste 22 de miliarde de lei, cu 2 miliarde mai mult decât în 2013. Este cel mai mare buget din ultimii ani", a mai spus Pricopie.
Potrivit ministrului Educaţiei, bugetul pe 2014 asigură continuarea investiţiilor în infrastructură, a programelor privind reducerea abandonului şcolar, dar şi majorarea salariilor profesorilor debutanţi, ale asistenţilor şi ale preparatorilor universitari, precum şi creşterea subvenţiilor pentru cămine şi cantinele din campusurile universitare.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Tragedie în Spania: 46 morți și zeci de răniți în urma coliziunii a două trenuri!
Un tren de mare viteză AVE s-a ciocnit cu un tren Iryo care era oprit pe șine. Accidentul feroviar din Spania ar fi fost cauzat de o eroare umană, relatează presa spaniolă. Bilanțul provizori...
Anunț pentru călători: Ce se întâmplă cu trenul Iași – Dorohoi!
Regio Călători face un anunț important pentru publicul călător. În perioada 29.10.2026 – 6.11.2026 se vor efectua lucrări la șina de cale ferată, iar circulația trenurilor va sufe...
Schimbare de paroh la Știubieni: Părintele Iulian Ciobanu preia ștafeta spirituală după aproape 50 de ani de slujire ai părintelui Ioan Grosu!
Noul preot paroh al Bisericii „Sfinții Voievozi” din Știubieni a fost instalat marți, 27 octombrie, în cadrul unei slujbe solemne dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou....

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.35 secunde