Ministerul Educatiei a suplimentat fondurile pentru acordarea bursei Bani de liceu
Stiri Botosani Wednesday, 10 November 2010 ActualitateMăsura a fost luată de ministrul Daniel Petru Funeriu, la propunerea preşedintelui Comisiei Naţionale pentru derularea programului Bani de liceu, Oana Badea, Secretar de stat în MECTS.
"Într-o situaţie economică dificilă precum cea prin care trece România în acest moment este esenţial ca şcolarizarea elevilor cu resurse financiare limitate să nu fie afectată. De aceea, ca ministru al Educaţiei am hotărât suplimentarea fondurilor alocate programului Bani de liceu, astfel încât toţi solicitanţii eligibili să beneficieze de acest sprijin. Combaterea abandonului şcolar este un element important de combatere a dificultăţilor economice şi sociale pe termen lung", a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu. Suma totală aferentă acestui program pe anul financiar 2010 este de 173.300.000 RON.
Potrivit HG nr. 1488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar, sprijinul financiar lunar de 180 RON va fi acordat solicitanţilor care au îndeplinit criteriile şi au avut un venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, de maximum 150 RON. Liceenii vor primi suma de 180 RON pe întreaga perioadă a cursurilor şcolare, inclusiv în timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă, respectiv în perioada practicii în producţie. Fondurile vor fi alocate de către MECTS şi vor fi distribuite beneficiarilor de către unităţile şcolare la care aceştia şi-au depus dosarul. Autorităţile locale pot efectua anchete sociale pentru verificarea veridicităţii declaraţiilor de venit si a celor referitoare la bunurile familiei, în cazul elevilor care solicită sprijin financiar.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Tragedie în Spania: 46 morți și zeci de răniți în urma coliziunii a două trenuri!
Un tren de mare viteză AVE s-a ciocnit cu un tren Iryo care era oprit pe șine. Accidentul feroviar din Spania ar fi fost cauzat de o eroare umană, relatează presa spaniolă. Bilanțul provizori...
Anunț pentru călători: Ce se întâmplă cu trenul Iași – Dorohoi!
Regio Călători face un anunț important pentru publicul călător. În perioada 29.10.2026 – 6.11.2026 se vor efectua lucrări la șina de cale ferată, iar circulația trenurilor va sufe...
Schimbare de paroh la Știubieni: Părintele Iulian Ciobanu preia ștafeta spirituală după aproape 50 de ani de slujire ai părintelui Ioan Grosu!
Noul preot paroh al Bisericii „Sfinții Voievozi” din Știubieni a fost instalat marți, 27 octombrie, în cadrul unei slujbe solemne dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou....

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.39 secunde