Mihai Țurcanu, printre cei mai săraci candidați la europarlamentare

  Cristian Buşoi, candidat PNL pentru europarlamentare, este unul dintre cei mai înstăriţi liberali de pe lista pentru PE, Ramona Mănescu susţine că nu are economii semnificative în conturile bancare, în timp ce alţi europarlamentari PNL şi-au sporit semnificativ averea după cinci ani de mandat.

Conform declaraţiilor de avere consultate de MEDIAFAX, depuse la BEC odată cu înregistrarea candidaturilor pentru Parlamentul European, Norica Nicolai, prima pe lista PNL, a economisit după cinci ani de mandat ca europarlamentar peste 300.000 de euro. Dacă la începutul mandatului de europarlamentar, vicepreşedintele PNL intra în alegeri cu 12.000 de lei şi 7.000 de euro, la cinci ani distanţă economiile sale au sporit: 13.899 de lei şi 302.266 de euro.

În plus, europarlamentarul PNL a acordat un împrumut de 10.000 de euro unei persoane fizice. Pe de altă parte, în cei cinci ani a achitat datorii către bănci în valoare de 28.700 de euro. Nicolai şi-a sporit colecţia de bijuterii şi obiecte de artă, de la o valoare de 5.000 de euro în 2009, la 14.000 de euro la încheierea actualului mandat în PE. Colecţia de tablouri a rămas însă la aceeaşi valoare, respectiv 10 opere de artă estimate la 8.500 de euro.

De asemenea, europarlamentarul PNL şi-a păstrat proprietăţile declarate în 2009, respectiv un teren de 6.168 de metri pătraţi în Baloteşti (Ilfov), o casă de 256 de metri pătraţi în aceeaşi localitate, precum şi apartamentul din Bucureşti, cu o suprafaţă de 100 de metri pătraţi. Totodată, Nicolai a păstrat cele două autoturisme deţinute, un BMW şi o Toyota.

Renate Weber, aflată pe locul cinci pe lista PNL, a cumpărat un teren în Capitală şi şi-a construit o casă. Renate Weber a dobândit în cei cinci ani de mandat un teren în Bucureşti de 295 de metri pătraţi pe care a construit o casă de locuit de 170 de metri pătraţi, finalizată în 2014. De asemenea, europarlamentarul a păstrat apartamentul din Capitală de 67 de metri pătraţi cumpărat în 2009, dar şi cotă parte dintr-un apartament în Braşov, de 64 de metri pătraţi.

Ea şi-a menţinut în proprietate autoturismul Audi A3, fabricat în 2001, declarat şi în 2009. Europarlamentarul PNL precizează că a făcut anul trecut o donaţie de 40.000 de lei către Asociaţia Societatea de chirurgie a sânului. Dacă în 2009 Weber avea economii de 39.600 de euro şi 4.000 de lei, acum europarlamentarul are în conturi 39.145 de euro şi 3.627 de lei. Europarlamentarul PNL a obţinut în 2013 şi pentru lunile de la începutul acestui 67.382 de euro de la Parlamentul European pentru diurne şi decontarea transportului. La aceste sume se adaugă indemnizaţia de europarlamentar pentru 2013 de 74.365 de euro, iar pentru primele trei luni ale lui 2014 - 18.591 de euro.  

Mihai Țurcanu, fratele preşedintelui CJ Botoşani, aflat pe locul şapte pe lista PNL, are 16.680 de metri pătraţi de terenuri agricole şi intravilane într-un sat din Botoşani, dar şi un apartament de 107 metri pătraţi în acelaşi judeţ. El mai este proprietarul unui autoturism BMW şi a unei Dacii 1310.

Ţurcanu precizează că nu are economii, plasamente sau datorii care să depăşească 5.000 de euro.

Anul trecut, liberalul a obţinut de la ANSVSA, unde a fost preşedinte, un salariu de 15.653 de lei.
 

Vezi pe Mediafax averile candidaților la europarlamentare!  

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani – Dinamo 1-1, meci echilibrat pe Municipal!

Friday, 7 February 2025

Partida FC Botoșani – Dinamo, din etapa 26, a avut loc pe Stadionul Municipal din Botoșani. Elevii lui Leo Grozavu au deschis scorul în min. 12, prin Mitrov.  Goran Mitrov a m...

Elevii unui liceu din județ au împărțit „hrană pentru suflet și minte” de „Ziua Internațională a Cititului Împreună"! (foto)

Friday, 7 February 2025

Activitatea a fost găzduită de Centrul de Documentare şi Informare și coordonată de bibliotecara școlii, Brîndușa Cărbunaru. Ziua Cititului Împreună amintește de puterea cuvin...

„Parthenope”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea: PROGRAMUL filmelor în perioada 7-13 februarie!

Friday, 7 February 2025

 În „Parthenope”, acest rol este jucat de Gary Oldman, în rolul scriitorului american John Cheever. Prezența lui Gary Oldman adaugă și mai multă greutate simbolică...