Metoda simplă prin care puteți verifica dacă sunteți victima furtului de energie electrică

Cazurile de furturi de energie s-au înmulţit în timpul pandemiei, când s-au întors în ţară oameni specializaţi în astfel de infracțiuni. Există o metodă simplă care vă ajută să verificați dacă ați devenit victima unui astfel de furt.

Deși furturile de energie electrică sunt o problemă pentru toată țara, singurii care au vorbit în ultima vreme despre asta au fost oficialii CEZ, companie care administrează și rețeaua de distribuție a energiei electrice din județele Teleorman, Argeș, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj și Mehedinți.

 

Numărul cazurilor de furturi de energie a crescut cu 12% în acest an față de aceeași perioadă a anului trecut, spun oficialii companiei, provocând pierderi de peste 12 milioane de lei, echivalentul a 25.700 de MWh de energie electrică.

Cum puteți afla dacă sunteți victima unui furt de energie?

Scoateți din priză toate aparatele electrice și electrocasnice și stingeți toate becurile. Dacă după o oră valoare indexului de pe contor este modificată atunci ar fi cazul să luați legătura cu distribuitorul de energie electrică.

„În anul 2020, am avut 2.007 cazuri identificate din aproximativ 20.700 de cazuri verificate în județele din zona noastră de activitate – Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea. De obicei județele cu cele mai numeroase cazuri de sustragere sunt Dolj, Olt și Argeș. Cantitatea de energie electrică pierdută în 2020 a fost de 52.370 MWh iar valoarea prejudiciului a fost de aproximativ 24 de milioane de lei”, a spus Eugen Butoarcă, director executiv Distribuție Oltenia.

„Până la 30 iunie 2021 Distribuție Oltenia a identificat 1198 de cazuri de sustragere de energie electrică, cu aproximativ 12% mai multe cazuri față de aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea prejudiciului creat de sustragerea de energie electrică în primele două trimestre ale anului 2021 se ridică la aproximativ 12 milioane de lei, echivalentul a 25.700 de MWh de energie electrică”, a adăugat el.

„Consumul fraudulos de energie influențează calitatea serviciilor, determină variații de tensiune și întreruperi ale alimentării cu energie electrică”, a mai spus Butoarcă.

Furtul de energie se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...

Un primar din Botoșani le cere oamenilor să facă cereri pentru a locui în noul bloc ANL!

astăzi, 11:31

Blocul de locuințe pentru tineri din Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a fost recepționat, lucrările sunt finalizate, urmând ca, imediat după primirea protocolului de predare de la ANL, Prim...