Meteorologii anunță schimbarea vremii, începând de astăzi!

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare valabilă în toată țara, care intră în vigoare astăzi, de la ora 14.00.

Meteorologii anunță schimbarea vremii, începând de astăzi!

   Foto: monitorulcj.ro

Potrivit meteorologilor, începând de luni, 12 februarie, ora 14.00, și până miercuri, 14 februarie, ora 10.00, se vor semnala precipitații însemnate cantitativ și intensificări ale vântului.

Astfel, în intervalul menționat, temporar se vor semnala precipitații în aproape toată țara și se vor acumula cantități de apă în general de 15...25 l/mp. Vor fi ploi, ce vor avea și caracter de aversă, însoțite și de descărcări electrice îndeosebi în sud-estul teritoriului.

 

La munte, iar în noaptea de marți spre miercuri, trecător și în zonele mai joase de relief din Transilvania și Moldova se vor semnala precipitații mixte.

Marți, vântul se va intensifica în zona montană înaltă, în special în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, unde vor fi rafale de 60...80 km/h, iar temporar și în regiunile estice și local în cele vestice și sud-vestice, în general cu viteze de 45...55 km/h.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!

astăzi, 11:49

În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...

Autoturism în valoare de peste 80.000 de euro furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani! - VIDEO

astăzi, 11:29

În data de 10 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de FrontierÄ...

Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”

astăzi, 09:24

Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...