Meteorologii anunţă o vreme instabilă în perioada următoare

Meteorologii anunţă o vreme instabilă în perioada următoare

   Grupul RC

Vremea se schimbă miercuri în multe regiuni ale ţării, pentru că ploile intră peste vestul, sud-vestul, centrul şi nordul ţării, ca şi peste zona montană, unde şi temperaturile se mai domolesc. Aici maximele se vor opri şi la 26-28 de grade, dar în sud-est, aceeaşi vreme de cuptor care ne chinuie de câteva zile, cu valori şi de 36-37 de grade Celsius şi soare torid.

Joi tot în vest, nord-vest şi centru, ca şi la munte, avem parte de ploi temporare, unde fulgere şi tunetele şi vântul vor puncta şi ele aspectul instabil al vremii. De altfel, tot aici aerul e o idee mai rece, cu aproximativ 26-28 de grade. În est şi în sud-est însă, căldură mare, dar maximele mai scad.

De vineri vremea redevine însorită, aşadar extrem de caldă. Dar nu pentru mult timp, pentru că meteorologii anunţă ploi de vară în weekend, cu fulgere şi vânt în jumătatea de nord a ţării, în timp ce în sud tot de căldură excesivă vom avea parte. Maximele cresc, atingând 30 de grade în estul Transilvaniei şi 35, din nou, în sudul Munteniei, valoare aşteptată de altfel şi în Capitală, unde soarele din nou va încinge cerul întreaga zi. (RTV)
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

34 de ani fără Doina și Ion Aldea-Teodorovici! - VIDEO

astăzi, 09:04

Cei doi artiști şi-au pierdut viața într-un teribil accident care s-a produs în noaptea de 29 spre 30 octombrie, în 1992, în apropiere de localitatea Coşereni, din Rom&acir...

Îngrijiri medicale la domiciliu prin Casa de Asigurări: Cine are dreptul și pentru ce pacienți se decontează până la 180 de zile

astăzi, 08:39

Pacienții care nu se pot deplasa la cabinet pot beneficia, în condițiile prevăzute de legislație, de consultații sau de îngrijiri medicale acasă, prin sistemul public de sănătate. ...

În Dublin: Priveghere tăcută în memoria Loredanei, femeia din Botoșani omorâtă de propriul partener de viață!

astăzi, 08:10

Comunitatea din nordul Dublinului s-a reunit în memoria Loredanei Moroșanu, femeia de 48 de ani, din Botoșani, înjunghiată mortal luni, în casa în care locuia cu partenerul ...