METEO: COD GALBEN de instabilitate atmosferică în județul Botoșani

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis în urmă cu puțin timp o nouă atenționare meteorologică de tip Cod Galben valabilă pentru județul Botoșani.

Conform ANM, va fi instabilitate atmosferică temporar accentuată, însoțită de cantități de apă însemnate până luni, la ora 23:00.

„În intervalul menționat, în Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local în Maramureș, nordul Munteniei și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25...45 l/mp.”, se arată în atenționarea meteo emisă de ANM.

 

Spune-ne opinia ta