Mesajul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul electoral 2016: În ce condiţii pot candida preoţii!
Stiri Botosani Friday, 8 April 2016 ActualitateÎn calitate de cetăţean şi de părinte duhovnicesc al tuturor enoriaşilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea şi îndatorirea de a participa la viaţa cetăţii, sprijinind activităţile menite să promoveze binele comun. În vederea respectării opţiunilor politice ale credincioşilor săi, preotul are obligaţia de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declaraţiile publice, cât şi în activitatea practică faţă de problemele cu caracter politic. Opţiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret.
În conformitate cu Sfintele Canoane, arhiereului, preotului, diaconului, monahului şi monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică, să fie membri ai unui partid politic, să candideze la alegerile parlamentare sau locale, să participe la campanii electorale şi să ocupe funcţii de demnitar/înalt funcţionar public la nivel central sau local.
Clericul sau monahul care se implică în politică în calitate de membru sau de candidat al unui partid încalcă legământul depus la hirotonie, hotărârile Sfântului Sinod şi regulamentele bisericeşti, caz în care va trebui să aleagă între cariera politică şi misiunea clericală/viaţa monahală. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale.
Totuşi, Sfântul Sinod, aplicând principiul iconomiei (dispensă), în vederea împlinirii misiunii sociale la care sunt chemaţi clericii în viaţa comunităţilor pe care le păstoresc, a aprobat ca, în situaţii excepţionale, preoţii şi diaconii să candideze, însă doar ca independenţi şi doar pentru calitatea de consilier local şi consilier judeţean în România cu aprobarea scrisă a ierarhilor lor.
În acest caz, preoţii şi diaconii care au obţinut, în mod excepţional, aprobarea bisericească de a candida pentru a deveni membri în consiliul local sau consiliul judeţean vor fi suspendaţi de la slujirea liturgică pe întreaga perioadă a campaniei electorale (pentru evitarea oricăror suspiciuni referitoare la folosirea de mijloace pastorale în campania electorală), vor adopta în timpul campaniei electorale un comportament adecvat demnităţii preoţeşti, vor respecta legislaţia în vigoare privind campaniile electorale şi alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi nu vor folosi în scopuri electorale lăcaşurile de cult.
Sfântul Sinod reînnoieşte apelul său către liderii partidelor politice din România de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului şi nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spaţiilor, slujbelor şi însemnelor bisericeşti.
Sfântul Sinod reaminteşte faptul că Biserica Ortodoxă Română nu susţine vreun partid politic sau vreo ideologie politică, însă îndeamnă pe toţi cetăţenii să-i aleagă pe acei candidaţi care arată credinţă în Dumnezeu şi responsabilitate faţă de comunitate, apără şi susţin demnitatea vieţii umane, a familiei tradiţionale şi promovează educaţia şcolară integrală care îmbină cunoaşterea intelectuală cu formarea morală şi spirituală.
SECRETARIATUL SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De la „Biserica din tramvai” la locul care adună mii de creștini: Parohia Izvorul Tămăduirii împlinește 29 de ani de la înființare!
Parohia „Izvorul Tămăduirii”, din cartierul Parcul Tineretului al municipiului Botoșani, marchează 29 de ani de la înființare, un prilej de recunoștință și aducere aminte pe...
Între like-uri și valori: Două eleve din Dorohoi, în Finala Concursului de discursuri publice „Vocea unei Generații!”
Din județul Botoșani, au ajuns în Finala Concursului de discursuri publice „Vocea unei Generații!” două eleve din municipiul Dorohoi. Este vorba despre Mariana Cristina Petres...
Zona cea mai căutată de botoșăneni în minivacanța de 1 Mai: Soare, natură și grătare! – GALERIE FOTO
Este primul an în care botoșănenii se bucură de noua zonă de agrement amenajată pe versantul Pacea, de la marginea municipiului. Minivacanța de 1 Mai a fost cel mai bun prilej pentru do...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.10 secunde