Mesajul inspectorului general al ISJ Botoșani, la început de an școlar

Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Mihaela Huncă, a participat la deschiderea anului școlar la mai multe unități de învățământ din Săveni, Vlăsinești, Drăgușeni, Ungureni.

Șefa învățământului botoșănean a ținut să le transmită un mesaj atât elevilor, cât și dascălilor și părinților.

Redăm mai jos mesajul inspectorului general al ISJ:

“Luna septembrie este luna emoțiilor... Sunt emoțiile celor mai mici dintre elevii noștri care se vor afla pentru prima oară în fața unui dascăl, sunt emoțiile celor mai mari dintre elevii noștri, aflați astăzi la granița dintre copilărie și examenul maturității. În luna septembrie suntem emoționați și noi, profesori și părinți deopotrivă, în fața unor noi provocări, în fața unor noi lupte cu propriile orgolii sau cu transformările cu care ne încearcă societatea contemporană. Și cred că emoțiile acestea sunt firești atât timp cât vom dori să demonstrăm, încă o dată, alături de copiii cu care ne mândrim, că educația este, dincolo de definiții și de abordări formale, forma fundamentală de rezistență a ființei umane.
    
Educația nu este ușoară, dragii mei. Și nici nu trebuie să fie ușoară. Educația presupune sacrificii, uneori lacrimi, eforturi intelectuale și materiale, muncă. Foarte multă muncă! Și toate acestea pentru că școala trebuie să rămână ultima redută în fața nonvalorii, a mediocrității și a uzurpatorilor calității umane. Dacă ne vom apăra cu entuziasm și credință reduta, așa cum am încercat întotdeauna, vom putea oferi României un viitor. Respectându-ne școala, vom putea să nu mai trăim din manualele de istorie și din poveștile bunicilor. Apreciindu-ne dascălii, vom putea să fim, la rândul nostru, modele pentru copiii noștri, pentru familiile noastre, pentru prietenii și colegii pe care îi avem sau îi vom avea.
    
Vă urez tuturor un an cu putere de muncă, un an în care să fiți capabili să vă înțelegeți rostul în construirea valorilor fundamentale ale acestei țări, căci, doar astfel, la finele lui, veți putea culege împreună - elevi, părinți și profesori -, perfomanța și laurii!".

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...