Mesaj emoționant pentru noua stareță a Mănăstirii Vorona: ”Un moment deosebit pentru întreaga comunitate locală!”

Mesaj emoționant pentru noua stareță a Mănăstirii Vorona: ”Un moment deosebit pentru întreaga comunitate locală!”

 Maica Fevronia Simian  

Noua stareță a Mănăstirii Vorona a preluat îndatoririle administrative și duhovnicești de la stavrofora Teofana Scântei, cea care, timp de 57 de ani, s-a îngrijit de acest așezământ monahal.

Prin intermediul unui mesaj public, Primăria Comunei Vorona transmite ”sincere felicitări și urări de bine” Maicii Fevronia Simian, cu prilejul instalării în demnitatea de Maică Stareță a Mănăstirii Vorona, cu atât mai mult cu cât aceasta este originară din satul Joldești, comuna Vorona.

 

”Numirea în această înaltă slujire reprezintă un moment deosebit pentru întreaga comunitate locală, Mănăstirea Vorona fiind un reper spiritual, cultural și identitar de seamă al comunei noastre și al întregului județ Botoșani. Suntem încredințați că vocația și dăruirea duhovnicească ale Maicii Fevronia vor contribui la consolidarea vieții monahale și la păstrarea valorilor autentice care definesc acest așezământ monahal cu tradiție îndelungată.

În numele administrației publice locale și al comunității voronene, îi dorim multă sănătate, înțelepciune, putere de muncă și binecuvântare în îndeplinirea acestei misiuni, spre folosul obștii monahale și al tuturor credincioșilor. Întru mulți și binecuvântați ani!”, este mesajul transmis de autoritățile locale din Vorona.

Monahia Fevronia (Maria Corina) Simian s-a născut la data de 18 august 1992, în satul Joldești, comuna Vorona, județul Botoșani. Studiile primare și gimnaziale le-a urmat la Școala Generală „Ștefan cel Mare și Sfânt” din localitate, iar în perioada 2006–2010 a învățat la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani.

Între anii 2010–2015, a urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Grigorie T. Popa” din Iași. După finalizarea studiilor universitare, în perioada 2015–2018, a activat ca farmacist în cadrul lanțului farmaceutic A&B Pharma din Botoșani.

În anul 2018 a ales viața monahală, fiind închinoviată la Mănăstirea Vorona.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșani, în topul județelor cu cei mai mulți pensionari agricultori care primesc indemnizație socială!

astăzi, 08:46

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009...

LA MULȚI ANI! Îl sărbătorim astăzi pe scriitorul Georgică Manole!

astăzi, 08:16

Născut pe 26 octombrie 1952, în satul Popești, comuna Vrancea, Georgică Manole mărturisește astăzi că ținutul Botoșanilor l-a împlinit spiritual, i-a oferit bucuria scrisului și ...

Tango argentinian pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani!

astăzi, 07:55

Tango Meets Opera este spectacolul-eveniment care poposește pentru prima dată la Botoșani, în spectaculoasa sală de concerte a Teatrului ”Mihai Eminescu”, pe data de 27 octombrie...