Meleşcanu: E clar că nu e clar
Stiri Botosani Tuesday, 11 November 2014 ActualitateÎntâlnirea de la BEC a durat mai puţin de o oră, iar la ieşire, Meleşcanu a declarat că a prezentat propunerile MAE, dar că pe legislația actuală nu este posibilă crearea de noi secții de votare.
"În mare măsură, pe legislaţia actuală nu este posibil (să se înfiinţeze noi secţii -n.r.). Se vor face derogări, dacă se vor găsi modalităţi de modificare, atunci putem discuta. Dacă nu, ne vom concentra pe măsurile care privesc fluidizarea votului", a spus Meleşcanu, citat de Cotidianul.
Meleşcanu a spus că le-a prezentat reprezentanţilor Biroului Electoral Central o serie de propuneri, iar aceştia au solicitat ca toate propunerile formulate în întâlnire să fie cuprinse într-un document scris, care va fi transmis în cursul acestei zile.
"În legătură cu acest document, BEC va exprima puncte de vedere despre ceea ce putem să facem şi ceea ce nu putem să facem", a spus ministrul de Externe, precizând că, după finalizare, documentul va fi prezentat într-o conferinţă de presă, pentru a fi cunoscute propunerile MAE.
Măsurile vor fi prezentate în scris de MAE după şedinţa de Guvern, urmând ca ele să fie discutate de BEC în şedinţa de la ora 16:00, dacă vor ajunge în timp.
Întrebat dacă în acest moment nu este "clar" dacă se pot înfiinţa noi secţii de votare, Meleşcanu a replicat: "E foarte clar că nu e clar încă în acest moment".
Noul ministru de externe a declarat la intrarea în sediul instituţiei că a venit cu toate proiectele pregătite.
"Toate proiectele sunt pregătite. Inclusiv pentru alocarea de bani. Cel mai bine e să discutăm direct. Suntem două instituții responsabile care au același obiectiv, acela de a respecta dreptul românilor de a vota. Vom discuta despre cum să rezolve problema votului românilor din diaspora", a spus Meleșcanu.
Referitor la creșterea numărului de secții, acesta a precizat că "este o opțiune teoretică și aceasta în condițiile în care pe lege se dovedește că acest lucru este posibil, de a schimba regulile în timpul jocului".
Meleşcanu declara luni, pentru B1 TV, după ce a fost propus pentru funcția de ministru, că primul lucru pe care îl va face în noua sa calitate va fi să discute cu reprezentanții BEC în vederea rezolvării problemei votului din străinătate, încheie sursa citată.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Planuri mari, speranțe mici: Botoșaniul nu reușește să ”prindă trenul” spre Hârlău!
La doi ani de la preluarea mandatului, președintele Consiliului Județean Botoșani vorbește din nou despre conectarea orașului Botoșani cu orașul Iași printr-o cale ferată care să faciliteze ...
Maia Sandu vorbește din nou de unirea Republicii Moldova cu România: „Rusia se apropie de granițe!” / ”Nu avem suficient sprijin popular”
Într-un interviu pentru publicația Valasz din Ungaria, Maia Sandu a spus că unirea cu România poate fi o soluție pentru securitatea țării, dar a recunoscut că nu există încă ...
„Drumul mănăstirilor”, unul dintre cele mai fascinante și totodată puțin cunoscute trasee turistice ecumenice din țară
Cunoscut ca „Drumul Mănăstirilor” după ce a fost reabilitat în totalitate de Consiliul Județean Botoșani, în 2023, și inclus în circuitul turistic național, î...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.06 secunde