Mediul de afaceri SOMEAZĂ Guvernul să arate pe ce cheltuieşte bani luaţi cu împrumut

Reprezentanţii oamenilor de afaceri din România cer Ministerului Finanţelor Publice să prezinte, înainte să angajeze noi împrumuturi, rapoarte privind sumele obţinute până acum de la Banca Mondială, considerând că cele mai multe fonduri au finanţat proiecte care nu au ajutat mediul de afaceri.

Declaraţia vine în contextul în care Ministerul Finanţelor Publice a anunţat săptămâna trecută că intenţionează să împrumute circa 500 milioane de euro în acest an de la Banca Mondială, potrivit Mediafax.

Scopul împrumutului anunţat de Finanţe ar fi managementul datoriei publice, programarea bugetară şi managementul investiţiilor publice, îmbunătăţirea performanţelor întreprinderilor de stat, liberalizarea pieţei energiei şi gazelor, inclusiv listarea unor pachete de acţiuni, piaţa de capital, cadastru şi asistenţa socială.

"Enumerarea acestora (obiectivelor, n.r.) crează senzaţia lipsei de priorităţi în angajarea banilor publici. Fără a fi împotriva unor împrumuturi necesare de la Banca Mondială, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) consideră că noi împrumuturi (de ex. pentru realizarea cadastrului în România) vor trebui să fie precedate de o prezentare publică a ceea ce s-a realizat în acest domeniu pe baza finanţărilor anterioare asigurate tot de Banca Mondială", se arată într-un comunicat al AOAR.

Oamenii de afaceri consideră că până acum au fost cheltuiţi în mod inutil foarte mulţi bani pe mai multe proiecte larg dezbătute sau chiar abandonate ulterior, în timp ce mediul de afaceri şi în special sectorul IMM-urilor au fost subfinanţate.

"Este relevant în acest sens cum instituţii internaţionale, gen BERD, au trecut la finanţarea directă a IMM-urilor din România, fără să mai aştepte soluţii la nivel guvernamental sau al sistemului bancar. AOAR dezaprobă politica Ministerului de Finanţe, care nu asigură finanţarea unor măsuri de susţinere a mediului de afaceri, amintind în acest sens sumele simbolice alocate ajutorului de minimis, care asigură finanţarea a doar 1.000 proiecte din cele peste 7.000 depuse. Similar se prezintă situaţia finanţării proiectelor depuse în cadrul POS CCE s.a.m.d", menţionează sursa citată.

AOAR reiterează solicitarea ca Ministerul de Finanţe să prezinte rapoarte publice privind sumele împrumutate şi modul în care s-au realizat obiectivele urmărite şi în particular fondurile accesate de la Banca Mondială pentru restructurarea ANAF, reducerea birocraţiei excesive şi a exceselor administrative.

"Nu întelegem de ce măsuri de susţinere a mediului de afaceri, inclusiv măsuri vizând crearea de locuri de muncă şi sprijinirea inovării, nu găsesc audienţă la Ministerul de Finanţe, în schimb această instituţie găseşte sume considerabile pentru a-i cheltui pe studii, proiecte şi alte activităţi fără impact în economie. Reamintim că rambursarea acestor împrumuturi se face din taxele şi impozitele care apasă tot mai mult întregul mediu de afaceri, generând insolvenţe, falimente şi o creştere economică slabă", se mai spune în comunicat.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministerul Energiei face un nou apel către români: „Reduceți consumul de electricitate între orele 19:00 și 23:00”

astăzi, 14:54

Ministerul Energiei cere din nou populației, companiilor și instituțiilor publice să reducă voluntar consumul de energie electrică în intervalul 19:00–23:00, până la 31 august...

Droguri găsite în buzunarul unui bărbat din Botoșani, urma să le împartă cu alții doi!

astăzi, 14:16

La data de 05 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au identificat în municipiul Botoșani, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 44 de ani,...

Primăriile care nu intră pe Ghişeul.ro până pe 25 august pot pierde bani de la buget!

astăzi, 13:30

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu spune că mai mult de un sfert dintre primăriile din România nu sunt încă înscrise pe platforma Ghiseul.ro, deși termenul-limită pentru &ic...