Medicii veterinari și vânătorii botoșăneni, pe urmele vulpilor

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin structurile sale specializate, de la nivel central şi teritorial, desfăşoară campania de vaccinare antirabică a vulpilor de pe teritoriul României, prin distribuirea aeriană şi distribuirea manuală a momelilor vaccinale antirabice.

Acţiunea se înscrie în Programul strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România.

În cadrul acestuia este inclus şi Programul de monitorizare, control şi eradicare a rabiei, care beneficiaza de cofinaţare din partea Comisiei Europene.

Demarată în data de 6 octombrie, campania urmează să se deruleze pe o perioadă de 30 de zile, cu ajutorul a 16 avioane, care vor efectua zilnic zboruri pentru a distribui momelile vaccinale antirabice destinate imunizării vulpilor din România.

Administrarea manuală a momelilor vaccinale se realizează de către reprezentanţii fondurilor de vânătoare împreună cu medicii veterinari oficiali din cadrul D.S.V.S.A. judeţene, prin amplasarea de momeli vaccinale la vizuină.

Este interzisă distribuirea vaccinului pe teritorii locuite, în apă, pe drumuri publice sau în apropierea spaţiilor locuite din cadrul zonelor vizate.

De asemenea, în aceeaşi perioadă şi în aceleaşi zone se va efectua campania de avertizare a populaţiei prin distribuirea şi afişarea de materiale informative (afişe de informare şi de avertizare), pentru preîntâmpinarea unor eventuale evenimente nedorite.

La minim 45 de zile după finalizarea acestei campanii se va evalua eficienţa vaccinării.

În acest sens, se vor efectua examene de laborator din probele prelevate de la animalele recoltate în urma vânătorii, pentru a se determina prezenţa anticorpilor antirabici postvaccinali.

Astfel, prin realizarea acestei acţiuni şi menţinerea vaccinării orale a vulpilor, prin momeli vaccinale şi în următorii 3 ani, suntem siguri că vom diminua incidenţa rabiei în România şi ulterior, chiar eradica această boală.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

Friday, 9 October 2026

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

Friday, 9 October 2026

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...