Material lemnos confiscat de polițiștii secției din Hlipiceni și transportator amendat

Luni, 5 august a.c., poliţişti ai Secţiei Rurale nr. 3 Hlipiceni, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control pe drumul judeţean DJ 282 un autovehicul condus de un bărbat de 45 de ani din judeţul Suceava.

Acesta transporta material lemnos, însă în avizul de însoţire erau înscrise alte cantităţi decât cele transportate în fapt.

În cauză, a fost aplicată o sancţiune contravenţională conform în valoare de 5.000 de lei, iar cantitatea de 3,36 metri cubi de material lemnos în plus față de cea consemnată în aviz a fost confiscată şi predată în custodie unui reprezentatnt al Cantonului Silvic Iureşti.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 4 milioane de lei amenzi aplicate de Garda de Mediu Botoșani, în primele nouă luni ale anului!

Friday, 10 October 2025

În perioada 01.01-2025-30.09.2025, Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 357 acțiuni de inspecție și control, conform planului anual de...

Activități de prevenire desfășurate de jandarmii săvineni în cadrul campaniei ,,Alege să fii fair-play!"

Friday, 10 October 2025

Jandarmii săvineni au desfășurat joi, 9 octombrie, o nouă activitate în cadrul campaniei preventiv-educative ,,Alege să fii fair-play!", la Liceul Teoretic ,,Dr. Mihai Ciucă". ...

Botoșani: Locatari „blocați" de vecinii „gospodari”, au intervenit polițiștii!

Friday, 10 October 2025

În conformitate cu atribuțiile reglementate de legea poliției locale, polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții, ca urmare a unei sesizări au desf...