Măsuri stabilite de jandarmi şi poliţiştii locali înainte de începerea noului sezon competiţional
Stiri Botosani Thursday, 11 July 2013 ActualitateÎn cadrul întâlnirii a fost stabilit calendarul activităţilor premergătoare începerii noului sezon competiţional, modul de organizare şi executare a misiunilor de asigurare a ordinii publice la Stadionul municipal Botoşani, responsabilităţile fiecărei instituţii participante şi desfăşurarea unei convocări de specialitate cu reprezentanţii instituţiilor mai sus menţionate, în vederea însuşirii procedurilor specifice de acţiune ce vor fi aplicate pe timpul asigurării măsurilor de ordine-publică în incinta stadionului, pentru prevenirea oricăror incidente neplăcute care ar putea să apară şi pentru limitarea efectelor acestora, astfel încât manifestările sportive să se desfăşoare în spiritului fair-play-ului.
Jandarmii vor avea întâlniri şi cu membrii galeriei echipei de fotbal F.C. Botoşani, urmând să le fie prezentate regulile pe care trebuie să le respecte pe timpul prezenţei în incinta stadionului, prevederile legale cuprinse în legea 4/2008 privind combaterea violenţei în sport, precum şi consecinţele nerespectării acestora.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Momente emoționante într-o biserică din oraș: ”Au adus bucuriile, ostenelile și roadele lor!” - FOTO
Este vorba despre Ziua satului românesc, o sărbătoare instituită prin lege în anul 2020. Chiar dacă este mai puțin cunoscută, Ziua satului românesc a fost marcată duminică...
VIDEO - Amendat cu 1300 de lei după o plimbare cu bicicleta prin oraș!
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, care se deplasa cu bicicleta, aflându-se sub influența alcoolului. Totod...
VIDEO - Botoșănean de 19 ani reținut pentru conducere sub influența alcoolului: Avea 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat!
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis, duminică, ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 19 ani, din comuna Durnești. Ace...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.22 secunde