Măsuri de ordine luate de jandarmi pentru meciul FC Botoșani – Dinamo București

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun" Bacău, împreună cu jandarmi din Inspectoratul Județean Botoșani, polițiști și pompieri botoșăneni, va asigura măsurile de ordine și siguranță publică în municipiul Botoșani, la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Dinamo București, partidă ce se va disputa astăzi, 6 mai a.c., pe stadionul municipal din localitate, cu începere de la ora 20.30, iar publicul va avea acces pe stadion începând cu ora 19.30.

 

Jandarmii vor fi prezenți în zona imediată a arenei sportive, pe traseele de afluire și defluire a spectatorilor precum și în zonele de filtrare și control de la porțile de acces în stadion.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, activitățile privind accesul, îndrumarea și supravegherea publicului in stadion, precum și paza vestiarelor se realizează de către agenții societății de pază și protecție contractată de organizator.

Conform prevederilor art. 14 din actul normativ menționat, anterior permiterii accesului în incinta arenei sportive, participanţii la acest eveniment vor fi supuşi unui control corporal preventiv, efectuat de către firma de securitate contractată de organizator, cu scopul evitării introducerii pe stadion a unor materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor.

Recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.           

Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Pentru a evita producerea unor incidente, recomandăm suporterilor să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la arena sportivă.

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Reacția PNL, după ce Curtea de Apel a respins solicitarea lui Ilie Bolojan în ”Dosarul Congresul”: ”Nu schimbă direcția politică a PNL!”

Tuesday, 21 July 2026

Curtea de Apel București a respins, marți, 21 iulie, apelul formulat de Partidul Național Liberal împotriva hotărârii prin care au fost suspendate provizoriu efectele deciziei Consiliu...

Georgeta și Dumitru Silion, meșterii din Botoșani care au creat ”Maternitatea Păpușilor” - FOTO

Tuesday, 21 July 2026

În Tocileni, județul Botoșani, îi găsim pe meșterii populari (artizani) Georgeta și Dumitru Silion, cunoscuți și apreciați pentru confecționarea într-un mod unicat al păpu...

”Nu vă îndârjiți să faceți lumea mai bună, ci fiecare să se lepede de răul său!”

Tuesday, 21 July 2026

Întreabă cineva: a făcut religia lumea mai bună? A scăzut numărul criminalilor și prostituatelor de cînd avem religia în școli și mii de biserici? Nu. Nu a făcut-o. Pe...