Măsuri anti-poluare: din 2014 vom fi obligaţi să strângem cu făraşul emisiile maşinii personale

Protecţia mediului stârneşte discuţii aprinse în Parlament! Astfel, legislativul a adoptat recent o măsură radicală menită să reducă poluarea din oraşe: din 2014, cetăţenii care îşi scot maşinile la plimbare vor fi obligaţi să adune emisiile acestora folosind un făraş şi o pungă.

Gazele de eşapament vor trebui apoi aruncate într-un tomberon marcat corespunzător, automobiliştii riscând altfel amenzi usturătoare.

"Ne-am inspirat din legislaţia privind animalele de companie", anunţă Decebal Popescu, unul dintre autorii controversatei legi.

"Aşa cum am reuşit să reducem cantitatea emisiilor de câine din parcuri, sperăm să curăţăm şi aerul de emisiile automobilelor. Bineînţeles, unii şoferi vor fi deranjaţi de faptul că trebuie să alerge în spatele maşinii ca să-i culeagă dejecţiile, iar făraşul s-ar putea dovedi inadecvat, caz în care le recomandăm să folosească un aspirator. Dar trebuie să ne gândim la planeta noastră fragilă".

În cadrul dezbaterilor, un alt parlamentar a atras atenţia asupra faptului că avioanele cu reacţie produc cantităţi şi mai mari de noxe decât automobilele, piloţii comerciali putând fi următorii vizaţi de o lege similară.

(Acest material este un pamflet marca timesnewroman.ro si trebuie tratat ca atare!)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

Wednesday, 11 November 2026

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

Wednesday, 11 November 2026

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

Wednesday, 11 November 2026

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...