MĂSURA RADICALĂ luată de Victor Ponta, cu privire la STS!
Stiri Botosani Sunday, 2 February 2014 Actualitate"Am decis ca mâine, la Biroul Permanent al Senatului să fie prezentat proiectul de lege pentru o mai bună coordonare a instituţiilor, STS să treacă în cadrul MAI, în coordonarea departamentului pentru situaţii de urgenţă. Parlamentul va adopta în procedură de urgenţă pentru o mai mare eficienţă şi responsabilitate", a anunţat premierul, la sediul USL, conform gandul.info.
În ce priveşte mandatul şefului STS, Marcel Opriş, a cărui demisie a cerut-o anterior, Victor Ponta a spus că acesta rămâne în funcţie pentru că "Traian Băsescu este probabil şantajat şi laş".
"Au fost disfuncţionalităţi în activitatea celor 3 institutţii. ISU, ROMATSA şi STS. Ministrul de Interne şi-a dat demisia, la fel şi în cazul ROMATSA. Şi la STS trebuia să existe o asumare a răspunderii. Din păcate, nu s-a întâmplat asta din cauza opoziţiei lui Traian Băsescu. Nu are curajul, probabil este şantajat, laşitate, interese personale. E foarte clar că Băsescu îl va proteja pe şeful STS cât va putea. (...) Băsescu nu are curajul să ceară demisia şefului STS din laşitate şi având lucruri de ascuns, a spus Ponta.
Întrebat dacă prin această operaţiune va fi înlăturat şi Marcel Opriş de la conducerea STS, Ponta a susţinut că nu poate şti acum acest lucru, deoarece este prematur, dar a adăugat că, din câte cunoaşte, acesta a ajuns deja la "vârsta pensionării", îndeplinind condiţiile legale de pensionare, şi că şeful acestui serviciu trebuie să un tehnician, precum şeful ISU, aflat sub coordonarea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, după şedinţa CSAT a cărei temă a fost accidentul aviatic produs în 20 ianuarie în Munţii Apuseni, că în ultima perioadă "s-a instalat public, prin persistenţa unor minciuni", mesajul că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) trebuia să facă localizarea exactă a locului accidentului, spunând că acest lucru este o minciună şi că STS nu are nici echipament şi nici dreptul legal în acest sens.
El a arătat că acţiunea de salvare din Apuseni nu a fost coordonată în conformitate cu reglementările în vigoare şi de aceea a fost un eşec, "cum a catalogat-o şi prim-ministrul".
Preşedintele a adăugat că prim-ministrul Victor Ponta a cerut trecerea STS la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi destituirea şefului Serviciului, şeful statului precizând însă că niciuna din variante nu este viabilă şi că doar dacă cineva poate dovedi că STS are capabilităţi mai mari decât cele prezentate pentru cazul accidentului aviatic nu va sta pe gânduri în ceea ce priveşte cererea de demitere a directorului Serviciului.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Marius Croitoru, după FC Botoșani - UTA Arad: ”Impecabili. Jos pălăria!”
Golurile au fost marcate de Sebastian Mailat (minutul 12 - penalty) și Lucas De Vega (17). După meci, Marius Croitoru (46 de ani), antrenorul celor de la Botoșani, a fost extrem de mulțumit d...
LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (427)
SINDROMUL ARHIP (2) Volumul al doilea din seria „Fiecare nume are omul lui” (, Editura „Pim”, Iași, 2022) urmează arhitectura primului volum. Descoperim același „si...
Calendar ortodox, 11 octombrie 2026: Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, Episcopul Niceei
Sfântul Apostol Filip diaconul s-a născut în Cezareea Palestinei şi a trăit pe vremea Apostolilor Domnului. Era căsătorit şi avea patru fiice prorociţe. A fost ales şi sfinţit dia...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.81 secunde