Maşină plină cu ţigări de contrabandă

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit la sfârşitul săptămânii trecute 730 pachete de ţigări, de diferite mărci, ascunse în bagajele unor cetăţeni români.

Ţigările erau destinate comercializării pe piaţa neagră, valoarea acestora ajungând la 3000 lei. La sfârşitul săptămânii care a trecut, poliţiştii de frontieră botoşăneni au ridicat în vederea confiscării 730 pachete de ţigări, în valoare totală de 3000 lei.

În dimineaţa zilei de 24.10.2009, echipajele formate din poliţişti de frontieră de la Sectorul PF Dorohoi au confiscat 440 pachete de ţigări de provenienţă R. Ucraina, aflate în bagajele unui cetăţean român.

Poliţiştii de frontieră au oprit pentru control, în localitatea Cândeşti, un autoturism marca Audi A6 care se deplasa dinspre Siret spre Dorohoi. În autovehicul se afla Nicoleta P., cetăţean român în vârstă de 36 de ani, domiciliată în Iaşi, care avea ascunse în bagaje 440 pachete de ţigări marca Monte Carlo cu timbru R. Ucraina, ţigări pentru care nu deţinea documente de provenienţă.

Femeia a declarat că ţigările au fost achiziţionate din localitatea Siret, de la diverşi cetăţeni în scopul comercializării în localitatea Iaşi. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră, valoarea acestora fiind de aproximativ 1.900 lei.

Ieşeanca a fost amendată de poliţiştii de frontieră cu 1000 lei. În decursul week-endului trecut, poliţiştii de frontieră botoşăneni au ridicat în vederea confiscării încă 290 pachete de ţigări, pentru care nu existau documente de provenienţă, aflate ascunse în bagajele cetăţenilor români.

Ţigările, în valoare de 1100 lei au fost ridicate în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră. Ţoţi cetăţenii asupra cărora au fost descoperite cantităţi de ţigări, de diferite mărci, au declarat că au cumpărat ţigările de la diverşi cetăţeni din Siret sau Stînca, scopul fiind comercializarea în localităţile de domiciliu.

Poliţiştii de frontieră botoşăneni vor continua să întreprindă măsuri ferme în întreaga zonă de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor implicate în traficul ilegal cu mărfuri.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon

Friday, 23 October 2026

FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...

DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!

Friday, 23 October 2026

Procurorii ​DNA ​au ​luat ​măsura ​controlului ​judiciar ​pe ​cauțiune ​pentru ​60 ​de ​zile, ​față ​de ​șeful ​Serviciului ​Public ​Comunitar ​Regim ​Perm...

Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!

Friday, 23 October 2026

Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...