Mașină făcută scrum în curte, sub ochii îngroziți ai proprietarului!

A pornit mașina când a observat că iese fum de la motor. În numai câteva minute, flăcările au cuprins autoturismul. Proprietarul a chemat pompierii pentru ca focul să nu cuprindă și o rulotă din apropiere. 

O mașină parcată într-o gospodărie din localitatea Răchiți a fost distrusă de flăcări, în această dimineață.

Proprietarul a observat că iese fum de la motor după ce a pornit autoturismul și l-a lăsat, câteva minute, să se încălzească. Îngrijorat că flăcările ar putea să ajungă și la o rulotă parcată în apropiere, acesta a sunat după ajutor la 112.

La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că mașina ardea ca o torță și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă.

 

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă respectarea următoarelor măsuri:

▪️verificaţi instalaţia electrică, astfel încât aceasta să nu prezinte cabluri neizolate;

▪️nu faceți improvizații la instalația electrică;

▪️asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

▪️verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

▪️verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autoturism.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...