Marti se finalizeaza negocierea contractului colectiv de munca de la DGASPC!

Negocierea contractului colectiv de munca al angajatilor Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Botosani, se apropie de final, cele doua parti, atat sindicatul “Impact" cat si conducerea institutie trebuie sa ajunga la un consens, altfel vor ajunge la mediere, ce este realizata de Agentia Judeteana de Prestatii Sociale pentru a uniformiza cele doua puncte de vedere.

“In mod firesc, maine in acord cu sindicatul vom ajunge la un punct final vizavi de contractul colectiv de munca. Daca vor ramane subiecte unde avem puncte de vedere separate vom merge la mediere, unde se uniformizeaza cele doua puncte de vedere pe o anumita tema. In mare parte suntem in grafic cu negocierea contractului de munca. Nu spunem ca detinem noi adevarul absolut, poate nici dumnealor, dar cu siguranta atat timp cat si in alte institutii ale statului se aplica aceeasi modalitate de calculare, eu spun ca acesta este mdoul corect de calculare a legii 330. Bineinteles ca orice persoana nemultumita poate refuza reincadrarea, se poate adresa instantei", a spus Liviu Radasanu, directorul DGASPC.

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Senatorul Ovidiu Jitaru: ”O adunătură de habarniști din PSD a pus mâna pe Guvern și acum parcă le pare rău”

astăzi, 11:46

Senatorul liberal Ovidiu Jitaru a transmis un comunicat cu privire la situația politică a României, după intrarea Partidului Național Liberal în opoziție. Redăm integral comunicat...

Mașină răsturnată la Flămânzi, șoferul avea 1,32 alcoolemie!

astăzi, 10:46

În cursul zilei de joi, 29 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au depistat, în localitatea Flămânzi, un autoturism răsturnat pe partea caros...

Atenție! Se schimbă regulile la reînnoirea permisului de conducere!

astăzi, 10:19

Schimbările privesc vederea, anumite tulburări mintale, afecțiunile asociate consumului de alcool și efectele medicamentelor ori ale substanțelor psihotrope asupra capacității de a conduce. ...