Mărmureanu despre cutremurele din România: "Ne vor zgâlţâi, dar nu murim"
Stiri Botosani Saturday, 27 November 2010 Actualitate"Cutremure de peste 6 grade am avut în ultimii 30 de ani. De exemplu, în 1986 am avut un cutremur de 6,95, în 1990 am avut unul de 6,7, iar în 2004, de 6,2. Nu au fost victime. Acestea nu sunt periculoase pentru România", a declarat Gheorghe Mărmureanu pentru agenţia Mediafax. El a subliniat că "un cutremur catastrofal" în Vrancea înseamnă să aibă peste 7 grade pe scara Richter. "Tectonica acum este ocupată cu Asia. Eu cred că nici până în 2022 sau nici până în 2030 nu vom avea un cutremur catastrofal", a mai spus Mărmureanu, citat de gandul.info.
Directorul Institutului pentru Fizica Pământului spunea, joi, referindu-se la intensificarea activităţii seismice, că în România se petrec foarte multe cutremure pe an, de intensitate mică, sub patru grade pe scara Richter, însă acestea nu activează cutremurele adânci, adică cele periculoase. La acest moment, institutul deţine aparatură performantă, care poate înregistra chiar şi un cutremur de 0,02 grade, dar profesorul Mărmureanu spune că nu există predicţii - concluziile specialiştilor fiind stabilite pe baza analizelor făcute în ultimii 600 de ani.
"Repet, Un cutremur de peste 7 grade nu poate fi prea devreme. Cel puţin, azi, mâine, clar nu poate fi. Unii dintre noi poate nici nu o să-l mai apucăm. Până nu se înmagazinează suficientă energie în Vrancea, pentru un cutremur mai mare, nu se va rupe nimic, căci deocamdată nu are ce. Iar pentru România, cutremurele sub 7 grade nu au pus probleme niciodată. Tot ce are magnitudinea sub 7 grade pe Richter nu este semnificativ nici pentru România, nici pentru Bucureşti", a adăugat Gheorghe Mărmureanu pentru gandul.info.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Burse sociale 2026-2027, Mihai Dimian: „Trebuie să stabilim suma totală pe care o alocăm într-un an unui elev și cum o distribuim”
Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit despre bursele sociale din anul școlar 2026-2027 și a spus că prima dată „trebuie să stabilim suma totală pe care o alocăm &ic...
Circulația pe noul tronson de autostrada între Adjud și Bacău de pe A7 se deschide luni!
Luni, 31 august, de la ora 16:00, se va putea circula pe cei 47,10 kilometri noi de autostradă între Adjud şi Bacău Sud, a anunţat, joi, directorul general al Companiei Naţionale de Adminis...
Ambulanță implicată într-un accident în județul vecin, pacienta din autosanitară și asistenta transportate la spital!
Un accident rutier cu victime a avut loc, joi după-amiază, la Ipotești, în județul Suceava. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava cu o autos...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.80 secunde