Maria şi Traian Băsescu îl vor boteza sâmbătă pe fiul Liei şi al lui Paul Lambrino
Stiri Botosani Friday, 21 May 2010 ActualitateBotezul va avea loc sâmbătă la ora 14.00, la Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti, şi va continua, cu o petrecere, la Sala Rondă a Hotelului Intercontinental, care are o capacitate maximă de 500 de locuri. Administraţia Prezidenţială a precizat că evenimentul de sâmbătă este o acţiune privată a şefului statului.
Potrivit informaţiilor apărute în presă, invitaţia la eveniment a fost concepută purtând "emblema familiei". "ASR Prinţul Paul al României şi ASR Prinţesa Lia a României au bucuria să vă invite la încreştinarea fiului lor, Prinţul Carol Ferdinand al României. Excelenţa Sa, Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României şi soţia sa, Doamna Maria Băsescu ne vor face onoarea de a fi naşii de botez ai micului prinţ", se arată în invitaţie.
Carol Ferdinand va fi creştinat în religia ortodoxă şi va purta la botez un costum popular naţional, realizat manual. Pentru recepţia evenimentului, care va avea loc la Hotelul Intercontinental din Capitală, designerul Cătălin Botezatu îi va face cadou nou-născutului un costum de gală.
Cântăreţul de muzică populară Gheorghe Turda va interpreta la botez piese folclorice. Alţi invitaţi la eveniment vor fi soprana Felicia Filip, care va cânta la biserică, şi Gheorghe Zamfir, care va lua parte la recepţia evenimentului, conform informaţiilor vehiculate în presă. Carol Ferdinand s-a născut pe 11 ianuarie 2010. (Realitatea.net)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!
În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...
COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...
Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!
Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.32 secunde