Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană pe 31 ianuarie. Oficialitățile britanice au dat din nou asigurări că statutul muncitorilor români nu se va modifica. VIDEO

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat pe Twitter că a semnat acordul pentru ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), prevăzută pentru 31 ianuarie, salutând „un nou capitol din istoria” ţării sale.

Numărul cetățenilor români în Regatului Unit era la începutul anului 2019 de 415000, din care 148000 doar în Londra, ceea ce a determinat oficialitățile britanice să dea din nou asigurări că statutul muncitorilor români nu se va modifica.

 

După trei ani de criză politică în Regatul Unit, după referendumul din 2016, Brexitul trebuie acum să fie ratificat de Parlamentul European, miercurea viitoare, înainte de a putea intra oficial în vigoare peste alte două zile, de la orele 23:00 (ora Londrei).

După luni de negocieri, liderii Comisiei Europene și Consiliului European au semnat Acordul Brexit. Dovadă stau câteva fotografii pe care șefa Comisiei le-a postat cu semnătura ei pe documentul oficial.

Textul va fi supus acum atenţiei Parlamentului European în data de 29 ianuarie. Tot săptămâna viitoare, diplomaţii statelor membre ale Uniunii Europene vor aproba în scris raportul, asigurând astfel retragerea în ordine a Marii Britanii în 31 ianuarie la miezul nopţii.

Regina Elisabeta a II-a şi-a dat consimţământul asupra textului.

Parlamentul European va fi ultima instanţă care se pronunţă cu privire la acord.

Eurodeputații membri ai Comisiei pentru afaceri constituţionale au recomandat aprobarea textului în sesiunea plenară din 29 ianuarie.

Iată și declarațiile făcute de Ambasadorul Marii Britanii la București, Andrew Noble, care explică efectele Brexit pentru rezidenții UK din România.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un iubit preot din Botoșani trece prin momente grele și are nevoie de sânge!

astăzi, 13:32

Părintele Petru Chirvase are nevoie de ajutorul semenilor. Dacă până acum el era cel care își oferea sprijinul și sărea în ajutorul oamenilor, acum el este cel care se află &i...

Călin Georgescu trimis în judecată în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro. DIICOT: A avut calitatea de lider al grupării!

astăzi, 12:58

Călin Georgescu a fost trimis în judecată, joi, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dos...

Frontieră blocată la Siret, timpii de așteptare ajung la 240 de minute!

astăzi, 12:02

Poliția de Frontieră din România anunță aglomerație la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, acolo unde timpul de așteptare pentru camioane este mare. Potrivit Poliției de Frontieră,...