Marcel Vela continuă seria schimbărilor: Se modifică uniformele polițiștilor

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, pregătește o nouă schimbare radicală în Poliția Română. După rebranduirea autoturismelor, el vrea să schimbe și uniformele oamenilor legii.

Mutarea apare într-un proiect de Hotărâre de Guvern care modifică HG nr. 1061/2002, proiect de ordin verificat de Bugetul.ro. Noile uniforme vor asigura confortul termic al polițistului, aceasta fiind una dintre principalele schimbări pe care le pregătește șeful MAI, dezvăluie Bugetul.ro.

 

O altă modificare importantă vizează și persoanele fizice sau juridice care produc sau comercializează articole vestimantare din dotarea Poliției Române, în afara procedurilor legale de achiziție derulate de Ministerul Afacerilor Interne ori de instituțiile/structurile aflate în subordinea acestuia. Dacă vor fi prinse de oamenii legii, acestea vor fi sancționate cu amenzi contravenționale de la 10.000 la 50.000 lei.

Articolul 8 va avea următorul cuprins:

„Art. 8 – (1) Producerea și/sau comercializarea, în tot sau în parte, a unor articole de echipament sau a unor însemne distinctive din compunerea uniformelor polițiștilor, stabilite potrivit prevederilor prezentei hotărâri, de către persoane fizice sau juridice, în afara procedurilor legale de achiziție derulate de Ministerul Afacerilor Interne ori de instituțiile/structurile aflate în subordinea acestuia constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 10.000 la 50.000 lei.

(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către ofițeri și agenți de poliție din cadrul Poliției Române.

(3) Contravențiilor prevăzute de prezenta hotărâre le sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Articolele de echipament sau însemnele distinctive ce fac obiectul contravenției prevăzute la alin. (1) se confiscă”, se precizează în HG-ul pregătit de Marcel Vela.

„Modificările intervenite în uniformele polițiștilor se realizează cu încadrarea în fondurile alocate anual cu această destinație în bugetul Ministerului Afacerilor Interne. Achiziționarea de articole de echipament specific se realizează eșalonat, cu încadrarea în fondurile aprobate cu această destinație”, mai spune Hotărârea de Guvern.

Uniformele polițiștilor nu mai apar în filme

După ce proiectul de Hotărâre de Guvern ar urma să fie adoptat, uniformele polițiștilor nu vor mai apărea în filme.

Art. 10 din HG nr. 1061/2002 prevede ca „pentru activități culturale și filmări, uniforma pentru efectivele structurilor prevăzute la art. 1 poate fi închiriată persoanelor juridice”.

„Tarifele de închiriere se stabilesc anual de către formațiunile de logistică și se aprobă de ministrul administrației și internelor. Sumele încasate din închirieri se varsă la bugetul din care au fost finanțate structurile prevăzute la art. 1”, mai spune legislația actuală.

Marcel Vela a decis să abroge Art. 10, ceea ce înseamnă că uniformele polițiștilor nu vor mai fi închiriate pentru activități culturale și filmări.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...