Tărâmul mănăstirilor te întâmpină cu case frumos aranjate, curţi curate şi mănăstiri unice în lume. Prima care iţi iese în cale este Mănăstirea Moldoviţa. La exterior, lăcaşul de cult iţi dă impresia unui mic fort, iar în interior biserica poartă o pictură aflată pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. O veche pisanie glăsuieşte că sfântul lăcaş îşi află originile încă din timpul voievozilor Muşatini.
Dintre toate bisericile bucovinene, picturile exterioare de aici s-au păstrat cel mai bine. În partea nord-vestică a bisericii se află muzeul mănăstirii, care adăposteşte broderii, cărţi liturgice, descoperiri arheologice şi scaunul lui Petru Rareş. Un pic mai sus, pe drumul spre Rădăuţi, se ridică semeaţă Mănăstirea Suceviţa. Construită ca o cetate unde să nu pătrundă picior păgân, complexul este un patrulater cu ziduri înalte şi groase. Turiştii pot observa contraforturi, metereze, un drum de strajă şi patru turnuri.Un ghid îţi povesteşte din cronicile lui Ion Neculce că mănăstirea ascunde încăperi ale vechii case domneşti, dar şi beciuri unde era păstrată averea bisericii.
Agale, prin soarele iute de munte şi mirosul de pin, turiştii se îndreaptă spre Mănăstirea Putna. Imaginea fortului apărat de răzeşii Măriei Sale este încă prezentă. Simbol al mitropoliei Moldovei din vremea lui Ştefan şi prima ctitorie a domnitorului, Putna te îndeamnă să-i treci pragul. Povestea alegerii locului de construcţie e fabuloasă şi vinde. Turistul află că mănăstirea a fost ridicată pe locul unde a căzut săgeata arcului lui Ştefan cel Mare.
Lângă Putna, un alt loc de legendă atrage ochii călătorilor: chilia lui Daniil Sihastru, celebrul sfetnic din miez de noapte al lui Ştefan cel Mare. Cu ochii sclipind de bucurie, dar hărţuit de micii vânzători de nimicuri, turistul porneşte spre următorul obiectiv. Un loc uitat de timp, dominat de pace îi iese în cale.
Comuna Arbore adăposteşte mănăstirea cu acelaşi nume. Liniştea învăluie gândurile călătorilor, uitând parcă de timp. Doar chivotul de mormânt al ctitorului mănăstirii, hatmanul Luca Arbore, mai atrage admiraţia vizitatorului. Chivotul este considerat cel mai valoros însemn funerar de stil gotic din Bucovina. Curat în suflet, turistul pleacă mai departe cu regretul că, odată ce va păşi pe poartă, bisericuţa va rămâne în obscuritatea în care a găsit-o. Dar poate e mai bine. În felul acesta, şi alti ochi o vor găsi neatinsă de vreme şi oameni.
Mai sunt patru locuri ce nu pot fi ratate. Începem cu Cetatea de Scaun a Sucevei. Construit în vremea apariţiei pericolului otoman, complexul oferă vizitatorilor o secvenţă din Suceava medievală. Pe măsură ce pătrunzi în cetate, nu poţi să nu remarci sistemul defensiv, format dintr-un şanţ, un pod de acces, zidul de apărare şi capcana numită
cursa de şoareci. Oamenii de prin părţile locului vorbesc că cetatea a fost martora a numeroase lupte pe care Ştefan le-a purtat împotriva turcilor şi polonezilor.
Pe drumul ce duce înapoi spre Vatra Dornei, prin Câmpulung Moldovenesc, turistul descoperă alte trei lăcaşuri de cult de mare însemnătate. Primul se află în salina din comuna Cacica. Oamenii locului spun că salina a fost deschisă în 1791 şi este unică prin galeriile sale săpate manual. Se spune că ar fi 8.200 de galerii, în stare bună şi astăzi, după mai bine de 200 de ani. Biserica dăltuită în sare marchează vizual. Munca ocnaşilor a lăsat adevărate opere de artă: altarul, chilia preoţilor şi rambelul din sare cioplită în care este zidită icoana Sfintei Varvara, protectoarea minerilor.
Facem un penultim popas în Gura Humorului, descoperind Mănăstirea Humor. Este cea mai veche din ţară, realizată de meşterul Toma şi reprezintă: Imnul acatist al Bunei Vestiri, Asediul Constantinopolului, Legenda fiului risipitor şi Judecata de Apoi. Biserica te îmbie cu rânduirea din curte şi peisajele încă sălbatice.
Un singur lucru deranjează: birtul cu trei mese, aruncat la cinci metri de poarta locului sfânt. Lăsat cumva pentru bucuria ochilor ultima, ne încheiem pelerinajul cu Mănăstirea Voroneţ. Celebrul albastru de Voroneţ încă vinde bilete străinilor şi atrage mii de turişti în fiecare săptămână. Din păcate, pictura se degradează pe zi ce trece, iar lucrările de restaurare înaintează greu. Grupurile de turişti sunt însoţite rareori de vreo măicuţă dornică să dezvăluie din secretele obiectivului de o valoare incontestabilă.
Afară dai, însă, nas în nas cu speculanţii. Iile, ştergarele, tablele, lingurile, pocnitorle, chinezăriile, fustele colorate, forfota, lipsa locurior de parcare te trimit cătrănit spre pensiunile din vatra Dornei. Obosit şi încă însetat de istorie şi spiritualitate.
Sursa: evz
