Mănăstirea Petru Vodă: Scrisoare deschisă către Preşedintele României
Stiri Botosani Saturday, 4 July 2015 ActualitateVă scriem în calitate de slujitori ai lui Dumnezeu – Adevărul şi de rugători pentru acest popor. Înţelegem, ca popor aflat sub ocupaţie neocomunistă, şi care şi-a pierdut prin metode "diplomatice" nu numai suzeranitatea, dar şi cele mai elementare drepturi, precum dreptul de a fi stăpân pe propriul corp biologic (drept eradicat prin Ordinul M.S. nr. 1170 din 22 octombrie 2014), sau dreptul de a fi judecat pentru fapte personale, iar nu pentru situaţii generale (drept eradicat prin revizuirea OUG 31 / 2002), înţelegem cu tristeţe că e naiv şi tardiv a mai face menţiune de Drepturile Omului, Constituţie, sau alte asemenea foruri pe cale de a deveni anacronice.
Cu toate acestea, pentru ca viitorii cetăţeni ai acestor meleaguri să nu aibă impresia că ne bucurăm de aceste stări de mare tragism, le semnalăm refuzându-le. Amintim că PL-x nr. 193/2014 (votată ca în vremurile de glorie ale P.C.R. în 24 iunie 2015) prin formularea ei generalizantă, ambiguizantă şi inversatoare de realităţi, reuşeşte, dintr-o trăsătură de condei să calomnieze:
– EROII ANTICOMUNIŞTI, adică cei 2.500.000 de români care au suferit detenţie, chinuri, genocidare şi oprobriu permanent, chiar şi post-mortem, doar pentru că au refuzat să accepte sinuciderea morală, intelectuală şi fizică, şi nu pentru că ar fi săvârşit vreo crimă (de orice fel);
– CULTURA – generaţia interbelică a fost una de elită culturală, aproape integral legionară, iar reprezentanţii ei au suferit şi au fost ucişi pentru că preţuiau libertatea de gândire; prin urmare se opuneau totalitarismului ideologic, atât celui bolşevic, cât şi celui fascist, şi nu pentru că ar fi săvârşit vreo crimă ca autori ideologici, efectivi sau terţi;
– SFINŢII mărturisitori şi mucenici, adică miile de clerici şi mireni care au pătimit şi au fost ucişi pentru că credeau în Dumnezeu, iar nu pentru că ar fi săvârşit vreo crimă; sunt documentate până astăzi mai mult de 500.000 de morţi în temniţele comuniste!
– POPORUL ca întreg, deoarece nu există familie în România care să nu fi suferit cel puţin o pierdere de viaţă, de avere sau de demnitate în perioada respectivă.
Fireşte că nimeni nu apără criminalii adevăraţi, şi e bine ca societatea să fie apărată de ei prin legi prohibitive, dar PL-x nr. 193/2014 nu face diferenţa între dictatorul Adolf Hitler şi Mircea Vulcănescu sau părintele Dumitru Stăniloae!
Cu foarte puţine excepţii, toţi condamnaţii au îndurat ani grei de temniţă, torturi inimaginabile, ani la rând, moarte violentă sau prigonire pe viaţă pentru fapte precum o discuţie întâmplătoare cu vreun vecin (numită "complot la crimă împotriva ordinii de stat") sau o farfurie de mâncare dată de pomană (numită "ajutor legionar contra-revoluţionar") şi alte asemenea "crime".
Dacă a-l cita pe părintele Dumitru Stăniloae va costa de la 3 luni la 3 ani de închisoare, dacă publicarea unui acatist către părintele Arsenie Boca va costa 5 ani de închisoare, atunci cum mai sunt pedepsiţi adevăraţii criminali de ieri şi de azi?
Avem înaintea ochilor Evanghelia, pe care s-a bazat toată civilizaţia europeană şi globală din ultimele milenii, istoria naţională, Codul Civil şi toată emanciparea de sub mentalitatea sclavagistă şi umilitoare a diferenţelor etnice, rasiale sau împotriva femeii. Această Evanghelie, care a fost Lumina Lumii, are mesajul profeţiilor Vechiului Testament împlinite în persoana lui Iisus Hristos. Mesajul Evangheliei este că, asemenea Mântuitorului, orice om care iubeşte pe Dumnezeu va fi răstignit, într-un fel sau altul, în spirit sau în trup, de puternicii istoriei care nu vor să accepte nici viaţa de după moarte, nici nobleţea fiinţei umane, nici existenţa lui Dumnezeu, nici Adevărul, şi că această nedreptate suferită nu rămâne nerăsplătită, nici de Dumnezeu, nici de istoria generaţiilor viitoare. Adevărul, fiindcă este chiar persoana lui Dumnezeu, oricât ar fi de hulit şi răstignit, pururi înviază şi nu poate fi ascuns de nimic. Oricât ar fi de nedreaptă o lege, Adevărul este scris în conştiinţa omenirii.
Acest proiect de lege, prin lipsa de distincţie între crime reale şi crime atribuite, aruncă din nou în temniţe şi la gropile comune victimele unui holocaust negat de revizionismul ocultant al unei realităţi istorice a cărei martor ocular sunt popoarele care au răbdat comunismul mai bine de trei generaţii. Suntem aşadar convinşi că veţi abroga Ordonanţa care în faţa întregii lumi civilizate va osândi întregul popor român şi v-ar compromite pe dumneavoastră, aşa cum i-a compromis definitiv şi pe cei ce au gândit-o, şi pe cei ce au votat-o în unanimitate.
Dacă veţi anula Ordonanţa – trimiţând-o înapoi la Parlament pentru a fi dezbătută pertinent din mai multe puncte de vedere şi debarasată de neadevărurile şi mistificările istorice şi ideologice (mai ales interpretările din cheie extremist marxistă), vă veţi demonstra cu adevărat ca om integru, onest şi just, demn să fie liderul celui mai vechi popor al Europei şi al unei ţări care de mii de ani a iubit adevărul şi libertatea spirituală a urmaşilor mai mult decât propria libertate fizică.
Mănăstirea noastră este închinată Sfinţilor români de către unul dintre aceştia şi în numele lor cerem să nu li se întineze memoria prin nici un fel de act mincinos sau partizan. Monahismul este cea mai înaltă treaptă de vieţuire creştină şi nu apără nici o ideologie, ci se ocupă exclusiv cu împlinirea Evanghelie. Monahismul nu este partizan nici unei grupări politice, ci slujeşte exclusiv Biserica şi pe credincioşi. Cerem să nu li se mai facă încă o nedreptate sutelor de mii de creştini nevinovaţi care în ultimul veac şi-au dat viaţa slăvind pe Dumnezeu.
Biserica şi în special mănăstirile au fost leagănul culturii şi civilizaţiei europene. Apărăm şi promovăm sfinţenia şi valorile poporului din interiorul Bisericii Ortodoxe, "mama poporului român", precum s-a exprimat marele istoric Nicolae Iorga.
Dumnezeu să vă lumineze şi să vă dea putere să faceţi ceea ce este în conformitate cu adevărul şi dreptatea!
Mănăstirea Petru Vodă
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Hram în parohia din marginea orașului, la una dintre cele mai frumoase biserici din Botoșani! (Foto)
Creștinii din parohie, dar nu numai, sunt așteptați încă din seara aceasta, pentru a participa la slujba Vecerniei în cinstea hramului bisericii. Biserica „Sfânta Ecater...
Mircea Magdalena: „Am votat singurul candidat care are programe de stimulare a angajării tinerilor din Botoșani și din toată țara”! (Video)
Mircea Magdalena, candidatul PSD Botoșani pentru Camera Deputaților a declarat că a votat cu singurul candidat care are un program de țară pentru susținerea angajării tinerilor după absolvirea...
Deputatul Marius Budăi pune în „dezbatere” programele PSD și PNL, chiar dacă liberalii au fugit de confruntare!
Prim-vicepreședintele PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi, a declarat că, după fuga liberalilor de la o dezbatere pe propunerile electorale, va prezenta în absența acestora programele de ...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.89 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici