Mamele acelea care i-au învățat că dragostea înseamnă masă pusă, strânsă, curățenie perfectă, farfurii spălate perfect, ordine compulsivă, mâncare pregătită exact așa cum dorește "puișorul". Care din obsesie au ajuns să-i transforme în detectori de greșeli și de imperfecțiuni. Care le-au indus ideea că dragostea înseamnă de fapt confort. TREBUINȚE PRIMARE SATISFĂCUTE.
Bărbații ăștia, minunați de-a dreptul unii, au fost "stricați" de mame care le-au anticipat toate mișcările, dorințele și nevoile, le-au îmbrățișat mofturile și le-au dat totul pe de-a gata, de frica respingerii. Fiind ele însele nefericite în propriile copilării sau în relațiile cu tații absenți emoțional. Le-au făcut atunci copiilor lor altare pe care au jertfit viața lor, timpul și nervii. N-au putut suporta lacrima băiețelului care se agăța de fusta lor când trebuia să fie lăsat singur la grădiniță și-au găsit soluții salvatoare, angajându-le bone, evitând durerile puiului din frica de separare, aruncându-și la gunoi nevoile proprii pentru salvarea copiilor, fără să știe că toate evitările duc la anxietăți și răsfăț, la concepții greșite, la tipare comportamentale distructive, la șantaje emoționale.
Mamele acestea n-au avut de unde să știe că mâncarea și curățenia nu alungă teama copilașului de monștrii de sub pat, de tramvaie, de zgomote, de strigoi, de moarte, de separare. Dacă oferi trebuințele de bază, nu înseamnă că ai rezolvat trebuințele de dragoste, atașament, siguranță. Și-atunci copilul crește cu falsa credință că dragostea înseamnă satisfacerea dorințelor, a nevoilor bazale și cam atât.
Și-apoi ne mirăm cum de bărbatul acela șarmant, plin de bun simț și drăgăstos are lângă el o femeie rece, care are grijă să fie cât mai frumoasă pentru a atrage privirile altor bărbați, care n-a fost în stare să-și găsească un job care s-o împlinească sau să-și consolideze un drum în viață pe propriile-i picioare?!
O are, dragilor, pe ea, pentru că îl așteaptă cuminte cu masa pusă, cu toate cămășile călcate, cu friptura caldă, cu ordinea compulsivă pe care el a învățat-o în copilărie și pe care ea, de frica părăsirii, i le dăruiește zilnic, căci fără el nu e în stare să-și lege nici măcar șireturile. Sau e în stare, dar n-are cu ce să-și cumpere pantofii.
M-am revoltat eu ani la rând pe "pipițele cu aer de doamne", dar am aflat într-un târziu că aceste femei n-au nici o vină pentru că au găsit bărbați care habar n-au ce-i aceea o relație adevărată, o femeie adevărată. Ei cred că dragostea este egală cu gustul cartofilor prăjiți, dorul – cu patul aranjat la dungă, și lista poate continua.
M-am întrebat așa, de-a lungul anilor, cum de rămân acești bărbați în relații dependente cu femei care nu-i ajută să-și împlinească visele (tot de teama de a nu fi părăsite! și-atunci mai bine îi fac dependenți de mâncarea lor!), care nu le oferă susținere morală și încredere în forțele proprii și nu le dăruiesc grija și atenția necesară supraviețuirii emoționale.
Și-am aflat într-un târziu că acești bărbați n-au aflat în copilărie cum stă treaba cu dragostea adevărată, au asociat-o cu mâncarea și curățenia și n-au știut niciodată că acestea pot fi făcute împreună cu femeia lor sau de alte femei specializate în așa ceva. Și tare revoltată am fost când am văzut bărbați nemulțumiți de femeile lor tandre, afectuoase, grijulii, pline de dragoste reală. Ce nu înțelegeam era cum de pot ei prefera ceea ce pot cumpăra simplu de la un restaurant – mâncarea- în locul a ceea ce nu pot cumpăra de la nimeni: iubirea adevărată, susținerea, blândețea, gingășia?
Citeste mai departe, pe Catchy.ro, un articol de Monica Berceanu
