Mamele cu pana la 5 copii ar putea beneficia de indemnizatia pentru cresterea copilului

Mamele care au mai mult de trei copii vor primi indemnizatia de crestere a copilului si pentru al patrulea si al cincilea copil, potrivit unui amendament adus de catre membrii Comisiei de munca a Camerei Deputatilor Ordonantei de Urgenta nr. 148/2005.

Comisia de munca a adoptat, marti, proiectul de modificare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, astfel incat mamele care au mai mult de trei copii vor primi indemnizatia de crestere a copilului si pentru al patrulea si al cincilea copil.

"In momentul de fata, conform legislatiei in vigoare, se acorda indemnizaţia pentru cresterea copilului doar pentru primele trei nasteri, chiar dacă mama este angajata si plateşte contributii sociale. Este clar o discriminare, o masura care descurajeaza natalitatea", a declarat deputatul Cristina Pocora, la finalul sedintei Comisiei.

Potrivit OUG nr. 148/2005, de la 1 ianuarie 2009, indemnizatia pentru cresterea copilului este in valoare de 600 lei sau, optional, in cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei.

Citeste, pe Stiri Botosani, si: Al patrulea copil al unei familii, ghinion sau binecuvantare?

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”

astăzi, 09:24

Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...

Doliu în învățământul botoșănean: ”A plecat dintre noi la doar 33 de ani!” / ”Fetița mea iubită, îngerul meu din cer…”

astăzi, 08:43

Durere sfâșietoare într-o familie din Botoșani, dar și în colectivul greu încercat acum de plecarea la cele veșnice a unei tinere care avea toată viața înainte. Era...

Harta României fără Botoșani, dacă se aplică "planul Benea": 26 de județe ar putea să dispară, care este criteriul invocat de PSD!

astăzi, 08:05

România ar putea rămâne cu numai 15 județe, în loc de 41, dacă reforma administrativ-teritorială discutată în PSD ar fi aplicată într-o formă care să urmeze model...