Mama Lianei Dumitrescu a scris despre ultimele clipe ale fiicei sale

Mama Lianei Dumitrescu a scris despre ultimele clipe ale fiicei sale

 LIANA DUMITRESCU  

"Cea mai îndurerată mamă din lume care cere ajutor pentru elucidarea acestei crime". Aşa se semnează într-o scrisoare mama deputatului Liana Dumitrescu. Liana a încetat din viaţă joi dimineaţa, la Spitalul Elias din Capitală.

Mama deputatului Liana Dumitrescu povesteşte într-o scrisoare despre ultimele clipe petrecute alături de fiica sa în spital, în care a "asistat cum fiica ei este torturată, fără ca să primească ajutor de la cineva".

"În jurul orei 6.00, eu, mama deputatului Liana Dumitrescu, am ajuns la Spitalul Elias şi am mers să îmi văd fata, pe tura unui minunat medic care, toată noaptea, a ţinut-o la parametrii stabili, Dr. Mircea Clorida. Stând la capătul fiicei mele şi domnul doctor explicându-mi starea în care aceasta se află, o asistentă l-a chemat să-i spună ceva. Bineînţeles că îi spunea că timpul nostru de stat lângă Liana a luat sfârşit, fapt pentru care ne-a obligat să ieşim afară, lângă ea fiind eu, mama ei, şi Gheorghe Eugen", scrie mama Lianei.

Femeia povesteşte că, în jurul orei 09.20, "şefa de secţie Manolescu, împreună cu doctoriţa Duţu, ne-au spus că, deşi au făcut eforturi să o resusciteze pe Liana, nu au mai reuşit să facă nimic".

"Am bătut la uşă, la ora 09.30, ca să aflu veşti, şi mi s-a spus că se află în resuscitare. Ce teatru, ce dramă, ce regii... Mama care a asistat cum fiica ei este torturată, fără ca să primească ajutor de la cineva", îşi continuă femeia scrisoarea.

Părinţii deputatului au făcut plângere penală împotriva medicilor de la Spitalul Elias, pe motiv că aceştia ar fi refuzat externarea Lianei Dumitrescu, în condiţiile în care familia dorea să o ducă la tratament la o clinică din străinătate.

Deputatul reprezentând minoritatea macedoneană, Liana Dumitrescu, a murit, joi dimineaţă, la Spitalul Elias. Decesul a avut loc în jurul orei 9:30. Liana Dumitrescu a avut o boală cerebrală rară, cu evoluţie fulminantă sub tratament, ceea ce a făcut imposibil transferul în altă clinică, a declarat, miercuri, managerul Spitalului Elias.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

astăzi, 20:02

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...

Inedit în municipiul Botoșani: Credincioșii pot participa în fiecare zi la Sfânta Liturghie! – VEZI Calendarul lunii noiembrie

astăzi, 17:15

Inițiativa a venit odată cu reorganizarea Protopopiatului Botoșani. Cei doi protopopi - preotul Partenie Apostoaie și preotul Liviu Botezatu (Protopopiatul Botoșani și Protopopiatul Botoșani Es...

”Regina atletismului românesc”, de la Hudești pe culmile sportului mondial: ”Mi-am apreciat foarte mult părinții!”

astăzi, 16:09

Deținătoarea a patru recorduri mondiale, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice. I se spune și astăzi ”Regina atletismului românesc”. Peste mai puțin de două luni va î...