Majorare salarială făcută aiurea! Asistenţi medicali rămaşi fără bani de salarii!
BOTOSANI
Madalina Ursuleanu
Thursday, 24 November 2016
Actualitate
În judeţ există şase unităţi medico- sociale, trei dintre ele aflate în subordinea Consiliului Judeţean- Suliţa, Mihăileni şi Suharău şi trei în subordinea Consiliilor Locale din Săveni, Flămânzi şi Ştefăneşti.
La Săveni, de exemplu, asistentele medicale, 11 la număr, au anunţat că dacă nu se rezolvă problema salariilor, vor întrerupe activitatea. Ce presupune asta? Că pacienţii nu vor mai avea parte de îngrijiri medicale!
"Salariul pe septembrie l-am primit pe jumătate, iar salariul pe octombrie nu l-am primit deloc. Ne pare rău că am ajuns în situaţia asta dar nici nu putem sta cu mâinile în sân să aşteptăm să cadă bani din cer. Am făcut demersuri la conducerea UAMS-ului, dar doamna doctor nu ne poate ajuta, că nu are de unde să ne dea bani. Bugetul stabilit la începutul anului a fost depăşit şi nu mai sunt bani. Am cerut ajutor şi de la Direcţia de Sănătate Publică, şi de la Prefectură, dar ni s-a spus că rezolvarea problemei este la Ministerul Sănătăţii. Până una- alta, noi nu avem ce pune pe masă, nu avem cu ce să ne plătim datoriile, nu avem cu ce să ne trimitem copiii la şcoală", susţine una dintre asistentele afectate de neplata salariilor.
Într-o comunicare adresată Ştiri.Botoşani.Ro, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică arată că plata salariilor personalului din unităţile medico- sociale din judeţ revine în sarcina angajatorului- UAMS-ul, pentru personalul medical, sursa de finanţare fiind Ministerul Sănătăţii prin DSP, din bugetul de stat, iar pentru personalul nemedical sursa de finanţare este autoritatea locală, dar în limia plafonului stabilit prin Hotărârea de Guvern 459/2010 pentru aprobarea standardului de cost pe an pentru servicii acordate în unităţile medico- sociale şi a unor normative privind personalul din UAMS-uri şi personalul ce desfăşoară activităţi de asistenţă medicală comunitară.
"În cazul de faţă, valorile de plată a drepturilor salariale depăşesc nivelul de finanţare pe care Ministerul îl poate asigura astfel că DSP a recomandat UAMS-urilor să identifice surse proprii pentru acoperirea acestora conform HG 459/2010. Motivul pentru care cadrele medicale nu au primit salariile rezultă din modificările legislative intervenite în stabilirea drepturilor salariale. HG 459/2010 stabileşte un standard de cost care nu mai poate acoperi cheltuielile de personal rezultate în urma majorărilor salariale din ultima perioadă", arată conducerea DSP.
Cu alte cuvinte, majorările salariale din acest an au dus la reducerea bugetului stabilit pentru întreg anul 2016. Dar ce spune HG 459/2010? La articolul 4 al actului normativ, se arată că: "În situaţia în care, drept urmare a nevoilor specifice şi situaţiilor particulare ale persoanei internate, costurile necesare furnizării serviciului respectiv depăşesc nivelul prevăzut de standardul de cost, consiliile judeţene/ consiliile locale alocă sumele necesare din veniturile proprii".
Primarul oraşului Săveni, Relu Târzioru, susţine însă că primăria este obligată să asigure salariile personalului nemedical, iar rezolvarea problemei personalului medical este la Ministerul Sănătăţii.
"A venit statul şi a mărit salariile, dar nu le-a dat şi plafon salarial. E foarte bine că s-au mărit salariile, dar dă şi plafonul salarial. Primăria Săveni este la zi cu toate cheltuielile de funcţionare şi cu toate cheltuielile personalului nemedical, iar atunci când s-au înfiinţat aceste UAMS-uri, am făcut-o cu obligaţia Consiliului Judeţean să ne aloce buget an de an. În primul an, ne-a asigurat buget 100%, în anul al doilea, nu am mai primit niciun leu că au zis că e responsabilitatea noastră. Noi ne-am pricopsit cu UAMS-ul şi cu un număr de bolnavi care nici măcar nu sunt ai noştri, că-s din alte comune, cheltuielile le asigură Primăria Oraşului Săveni. Acum, să ne asumăm şi plata personalului medical, cu salarii mărite şi cu accesorii la stat, ar fi în jur de 130.000 de lei, ar însemna să alimentez din bugetul meu sărac bugetul statului mare, or noi nu avem aceşti bani. Situaţia nu e doar la noi ci în toată ţara şi din câte am înţeles, ar fi un proiect de lege la Guvern care să rezolve problema. Aşteptăm", susţine Relu Târzioru.
La Flămânzi, aceeaşi situaţie: nouă asistenţi medicali şi medicul nu şi-au luat salariile pe octombrie şi doar jumătate pe septembrie.
"Noi aşteptăm rectificarea bugetară şi sperăm să primim bani. Dacă o să ne dea pe echilibrare, foarte bine, dacă nu, o să rupem de la noi şi o să facem tot posibilul că doar n-o să rămână oamenii fără salariu. Nu avem alternativă, sunt colegii noştri, sunt oameni din oraş. O ducem şi noi foarte rău cu banii dar o să oprim alte investiţii, vom găsi o soluţie", spune primarul de Flămânzi, Dan Oloeriu.
Al treilea UAMS aflat în subordinea Consiliului Local este cel de la Ştefăneşti, însă primarul Florin Buţura nu a putut fi contactat ieri.
Dacă va exista o rectificare bugetară suficientă cât să ajungă şi la UAMS-urile afectate de lipsa sumelor necesare, este greu de spus. Dar considerăm necesar să reluăm informaţia: asistenţii medicali de la UAMS-urile din judeţ nu şi-au primit salariile pe octombrie şi doar jumătate din cel pe septembrie.
Spune-ne opinia ta
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.36 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici