Mai puține drumuri pentru cei care se pensionează. Ministrul Muncii a anunțat simplificarea procedurilor de pensionare

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat simplificarea procedurilor pentru ieşirea la pensie, precizând că a iniţiat un ordin în acest sens.

Potrivit ministrului, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi Casa Naţională de Pensii (CNPP) vor avea, din 1 ianuarie, acces direct în REVISAL, baza de date cu toţi angajaţii din România, gestionată de Inspecţia Muncii, pentru ca cei care vor să se pensioneze să nu mai umble pe la instituții după hârtii.

 

"Astăzi (miercuri, n.r.) am cerut redactarea şi am şi semnat un Ordin pentru ca ANOFM, ANPIS, Casa Naţională de Pensii să aibă, de la 1 ianuarie 2020, acces direct în REVISAL, baza de date cu toţi angajaţii din România gestionată de Inspecţia Muncii. Nu accept ca o persoană care trebuie să primească, la timp, indemnizaţie, pensie, ajutor de şomaj să meargă personal după diferite adeverinţe sau să aştepte ca o instituţie să îi comunice alteia diferite informaţii", scrie ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook.

Toate instituţiile din coordonarea Ministerului Muncii vor lua, pe baza unei parole de acces, datele necesare despre situaţia solicitantului, direct din REVISAL, arată ministrul citat.

Luna trecută, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, susţinea că pensionarii sunt trataţi cu aroganţă şi cu lipsă de respect de angajaţii Caselor de Pensii şi sunt unii bătrâni care aşteaptă şi până la 5 luni pensia.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un iubit preot din Botoșani trece prin momente grele și are nevoie de sânge!

astăzi, 13:32

Părintele Petru Chirvase are nevoie de ajutorul semenilor. Dacă până acum el era cel care își oferea sprijinul și sărea în ajutorul oamenilor, acum el este cel care se află &i...

Călin Georgescu trimis în judecată în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro. DIICOT: A avut calitatea de lider al grupării!

astăzi, 12:58

Călin Georgescu a fost trimis în judecată, joi, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dos...

Frontieră blocată la Siret, timpii de așteptare ajung la 240 de minute!

astăzi, 12:02

Poliția de Frontieră din România anunță aglomerație la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, acolo unde timpul de așteptare pentru camioane este mare. Potrivit Poliției de Frontieră,...