Mai inspiră încredere sistemul de învățământ al anului 2012?
Stiri Botosani Monday, 17 September 2012 ActualitateNe tragem de urechi elevii, uitând niște aspecte importante. Auzim la tot pasul comparații, "pe vremea mea nu era un așa libertinaj și o așa ignoranță ca acum ...".
Vrem să jucăm în aceiași parametri ca înainte de 1989, însă cum putem compara randamentul școlar al unui copil care se uita la TV maxim două ore pe zi cu al unui copil din anul 2012, care stă cel puțin 8 ore pe zi în fața unui calculator, uitându-se la orice dorește? Nu e o soluție să îi interzicem asta ... însă o soluție este să îl motivezi să îmbine lucrul pe computer cu învățatul pentru a doua zi. Să îl determini să gândească la faptul că zi de zi trebuie întreținut focul educației în mintea lui și că meditațiile sau învățatul numai înainte de lucrări nu duc la performanță. Cei mai mari dușmani sunt amânarea, urmată de indiferență. Nu am întîlnit până în ziua de astăzi un om prost, ci doar indiferenți, rău intenționați sau fără noroc. Această ultimă categorie mă sperie cel mai tare. Câți oameni de calitate din mediul rural sau urban am pierdut, din imposibilitatea financiară a acestora de a studia?
Un alt aspect pe care îl sesizez: cum poți preda o disciplină în 2012 având la îndemână manuale, care nu mai sunt schimbate de 15 ani? Aceleași probleme, aceleași întrebări, aceleași pagini încărcate de informații. Rămânem la același abstract într-o lume modernă, în care nu putem ține pasul cu invențiile. O lume în care exemplele și situațiile care îi atrag pe elevi nu mai sunt reprezentate de "cules de cartofi", "robinete care umplu bazinul" sau "piese făcute de muncitori în fabrici". Acestor expresii, folosite acum 30 de ani, le-au luat locul cuvinte precum "laptop", "PlayStation", "iPhone", "tabletă" etc. Metodele de predare trebuie puse sub o altă lumină. La vremuri noi, ne trebuie o strategie nouă.
Nu prevăd un an educațional de succes, lucrurile acestea nu pot fi îndreptate peste noapte, trebuie reparații serioase. "Aruncatul cu pietre" în sistem nu este o soluție.
Dragii mei, este momentul să înceapă o colaborare serioasă. Dragostea față de copii a profesorilor îmbinată cu ambiția elevilor și cu responsabilitatea părinților sunt cele trei ingrediente ale unui sistem educațional de succes.
Amintesc din mesajul doamnei inspector școlar general ideea: "doar investind în generația tânără vom putea să asigurăm țării o zi de mâine mai bună". Pentru a ne asigura succesul zilei de mâine trebuie ca astăzi să ne educăm copiii, unind înțelepciunea celor de ieri cu cerințele cotidianului.
Sperăm doar că începerea anului școlar pe 17 septembrie, într-o zi în care o sărbătorim pe Sfânta Sofia (ce semnifică, în greacă, înțelepciune) și îl comemorăm pe Gheorghe Lazăr (întemeietorul învățământului modern românesc), îi oferă acestuia o patronare spirituală pentru a fi un an mai bun ca precedentul.
Succes, dragi copii! Învățați!
Alexandru Negrescu
17 septembrie 2012, cu prilejul începerii anului școlar
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Doliu în Educație: A plecat spre eternitate o profesoară ”cu nume de floare, un suflet de o bunătate rară”!
Cu profundă tristețe și durere în suflet, comunitatea profesorilor anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost Violeta Manole, fost profesor de chimie la Scoala Generală nr 1 Săv...
Marius Croitoru, înainte de meciul cu UTA Arad: ”Nu contează ce antrenor ai. Poţi să câştigi numai din atitudine!” - VIDEO
Antrenorul echipei FC Botoşani, Marius Croitoru, a declarat că îşi doreşte ca să câştige meciul cu UTA Arad pentru a urca în clasamentul Superligii de fotbal. ”Suntem ...
95 de ani de la moartea botoșăneanului care a revoluţionat ingineria, învăţământul tehnic şi domeniul construcţiilor de poduri!
Elie Radu s‑a născut pe 20 aprilie 1853, la Botoşani. A murit pe 10 octombrie 1931, la vârsta de 78 de ani, lăsând în urmă o operă cât pentru zece vieţi. A construit...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.12 secunde