MAI face angajări fără concurs

După cum echipa Sindicatului EUROPOL preciza într-un comunicat anterior, Guvernul României și-a manifestat îngrijorarea față de situația cetățenilor din Ucraina care au fost nevoiți să-și părăsească teritoriul țării din cauza acțiunilor militare, sens în care la data de 8 martie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 231, OUG nr. 20/2022 privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri de sprijin și asistență umanitară.

Tot sindicaliștii de la Europol precizează faptul că, în baza actului normativ, Ministerul Afacerilor Interne poate rechema în activitate/reîncadra, fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de un an, cu acordul acestora, cadre militare/polițiști care au trecut în rezervă/cărora le-au încetat raporturile de serviciu, perioada de un an putând fi prelungită anual, cu acordul personalului rechemat în activitate pentru o perioadă determinată, ce nu poate depăși 90 de zile de la data încetării situației care generează un aflux masiv de persoane din Ucraina.

În plan secund, pentru a putea angaja personal fără concurs, în funcție de nevoi, pentru activități specifice domeniilor migrație și azil, situații de urgență și ordine și siguranță publică, MAI a publicat la data 17 martie 2022 în Transparență decizională Proiectul Ordinului ministrului afacerilor interne pentru aprobarea Normelor procedurale privind ocuparea, fără concurs, pentru o durată determinată, a posturilor vacante din unitățile Ministerului Afacerilor Interne care desfășoară activități specifice domeniilor migrație și azil, situații de urgență și ordine și siguranță publică.

Conform proiectului de act normativ supus dezbaterii, MAI va putea ocupa, fără concurs, pentru o perioadă determinată, posturile vacante din cadrul unităților subordonate care desfășoară activități specifice domeniilor migrație și azil, situații de urgență și ordine și siguranță publică.

În vederea ocupării posturilor vacante, persoanele interesate vor trebui să parcurgă următoarele etape:

  1. depun un dosar al cărui conținut este stabilit de legislația specifică incidentă categoriei de personal cu care sunt prevăzute a fi ocupate posturile vacante și care se aplică în mod corespunzător;
  2. susțin procedurile specifice de recrutare aplicabile categoriei de personal respective și care se aplică în mod corespunzător.

Pentru fundamentarea deciziei privind încadrarea posturilor se constituie o comisie formată dintr-un număr impar de membri desemnată de către ministrul afacerilor interne sau inspectorul general, după caz, care are următoarele atribuții:

  1. verifică îndeplinirea cerințelor de ocupare stabilite în fișele posturilor, precum și a condițiilor legale și criteriilor specifice prevăzute de statutele profesionale, precum și de actele normative specifice domeniului de activitate;
  2. realizează un interviu sau/și aplică un test scris, iar dacă apreciază ca necesar, pot dispune și susținerea unor evaluări cu relevanță directă pentru performanța pe post, cum ar fi, spre exemplu, evaluarea practică a competențelor lingvistice, după caz, potrivit unei tematici și a unei bibliografii stabilite, sau/și a performanței fizice;
  3. semnează procesul-verbal care conține concluziile procedurii parcurse și îl prezintă șefului unității aparatului central al MAI/inspectorului general/similar, în vederea luării deciziei cu privire la persoanele care vor ocupa posturile.

În ceea ce privește condițiile de rechemare în activitate/reîncadrare, fără concurs, a cadrelor militare sau a polițiștilor care au trecut în rezervă sau le-au încetat raporturile de serviciu, constatăm că până la acest moment MAI nu a efectuat niciun demers, astfel încât să se arate interesat de contribuția pe care aceștia o pot aduce sistemului prin prisma experienței și a expertizei acumulate de-a lungul carierei.

Referitor la proiectul de act normativ inițiat de MAI, în situația în care aveți propuneri și observații, așteptăm să ni le transmiteți pe adresa de e-mail sindicateuropol@gmail.com.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

45 de ani de la moartea unuia dintre cei mai mari medici botoșăneni: Academicianul care a combătut malaria în România și Africa!

astăzi, 13:09

Medicul parazitolog Gheorghe O. Lupaşcu, membru corespondent al Academiei Române, s-a născut la 22 martie 1908, la Botoşani. S-a stins din viață la vârsta de 71 de ani, pe 19 noiembri...

O profesoară din Botoșani expune ”Chipuri de lumină”, lucrări cu accent pe relația dintre lumină și umbră!

astăzi, 12:40

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliul Județean Botoșani, invită cetățenii in...

Fără bilete gratuite pentru copii la meciul cu FCSB de pe Municipal!

astăzi, 12:28

Clubul botoșănean a făcut anunțul în urmă cu scurt timp. În atenția suporterilor, reprezentanții FC Botoșani au anunțat astăzi decizia de a nu acorda bilete gratuite pentru co...