Mai bine plătiţi decât IT-iştii. Cum s-a schimbat topul salariilor în 10 ani

Spre deosebire de celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est, IT-iştii nu sunt cel mai bine plătiţi angajaţi din România, cu toate că domeniul face cele mai multe angajări în ultimii ani, iar specialiştii IT sunt cel mai căutaţi pe piaţa locală.
 
Angajaţii din domeniul financiar-bancar au fost cel mai bine plătiţi salariaţi din România în ultimii 10 ani. Începând cu 2013, pe primele două locuri au urcat angajaţii din industria tutunului şi cei din transporturile aeriene.
 
La nivelul anului 2003, salariul mediu din intermedierile financiare era mai mare cu 40% decât al doilea salariu net din economie, potrivit unei analize Realitatea.net, situaţie care s-a păstrat relativ neschimbată şi în 2009, la începutul crizei financiare.

În 2013, clasamentul s-a schimbat radical: industria ţigărilor conduce detaşat în topul salariilor din România, devansând cu 45% salariile din transporturile aeriene şi cu 50% pe cele din bănci şi asigurări.

Dacă în urmă cu 10 ani, printre cel mai bine plătiţi erau angajaţii din extracţia cărbunelui (locul 5) şi prelucrarea ţiţeiului (locul 4), în anii de avânt economic (2007-2008) salariile din IT au ajuns până pe locul 3.

Şi în clasamentul celor mai prost plătite profesii din România s-a petrecut modificări în ultimii ani. La nivelul anilor 2003 - 2009, conduceau angajaţii din prelucrarea lemnului şi cei din producţia de îmbrăcăminte, în timp ce în prezent salariile cele mai mici revin personalului din hoteluri şi restaurante.

Salarii nete 2003 (luna de referinţă: martie)

1. Intermedieri financiare - 13,8 mil. lei vechi

2. Transporturi aeriene - 9,7 mil. lei vechi

3. Fabricarea produselor din tutun - 9,2 mil. lei vechi

4. Prelucrarea ţiţeiului - 9,1 mil. lei vechi

5. Extracţie cărbuni - 8,1 mil. lei vechi

Salarii nete 2009 (luna de referinţă: martie)

1. Intermedieri financiare - 3.527 lei

2. Transporturi aeriene - 3.305 lei

3. Servicii IT - 2.599 lei

4. Fabricarea produselor din tutun - 2.560 lei

5. Telecomunicaţii - 2.511 lei

Salarii nete 2013 (luna de referinţă: martie)

1. Fabricarea produselor din tutun - 5.645 lei

2. Transporturi aeriene - 3.874 lei

3. Intermedieri financiare - 3.775 lei

4. Servicii IT - 3.646 lei

5. Petrol şi gaze - 3.483 lei


realitatea.net

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...