Magazinele de la parter, incluse la întreţinere

Deşi poate părea o binecuvântare să ai un magazin la parterul blocului, în foarte multe astfel de cazuri există neînţelegeri cu privire la modul de achitare a întreţinerii.

Vina este ori a administratorului, care nu ştie cât şi cum să ceară, ori a proprietarului spaţiului comercial, care refuză să plătească. Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, spune cum trebuie procedat în astfel de situaţii.

Cheltuielile pentru proprietarii de spaţii comerciale se împart astfel:

-dacă nu au contracte cu furnizorii sau nu sunt debranşaţi, trebuie să plătească apa rece şi caldă, conform contoarelor individuale, după numărul de angajaţi sau, în funcţie de obiectul de activitate, după numărul robineţilor;

-tot în cazul în care nu au contracte separate cu furnizorii sau nu sunt debranşaţi, trebuie să achite căldura şi cotaparte indiviză aferentă căldurii de pe spaţiile comune, precum şi cota de energie termică aferentă conductelor ce traversează spaţiul, dacă acestea nu sunt izolate termic, la preţ de agent economic nesubvenţionat;

Se achită şi fondul de reparaţii

-cota-parte indiviză pentru cheltuielile administrative;

-cota-parte indiviză pentru salariile/ indemnizaţiile angajaţilor asociaţiei;

-cota-parte indiviză pentru fondul de reparaţii;

-cota-parte indiviză pentru întreţinerea ascensorului, interfonului şi a altor instalaţii comune;

-cota pentru consumul de energie electrică pentru iluminatul spaţiilor comune;

-salariul/ remuneraţia femeii de serviciu;

-dacă e cazul, cota-parte indiviză din consumurile/ pierderile de apă etc. de pe spaţiile comune.

Locatarii trebuie să fie vigilenţi

Listele lunare de plată a întreţinerii, afişate la avizier, trebuie să îi cuprindă şi pe proprietarii spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, de la parter. Neintroducerea lor la achitarea întreţinerii înseamnă favorizarea proprietarilor spaţiilor comerciale, ale căror obligaţii financiare sunt suportate astfel de ceilalţi locatari.

Din această cauză, proprietarii din blocurile unde există spaţii comerciale la parter trebuie să fie vigilenţi şi să se intereseze dacă patronii acestora îşi achită datoriile faţă de asociaţie.
Sursa: Libertatea

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COD GALBEN emis de meteorologi până la miezul nopții, sunt vizate patru localități din Botoșani!

Monday, 19 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 00:00. Sunt prognozate intens...

„Arta în culorile toamnei” – creativitate, culoare și emoție la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești!

Monday, 19 October 2026

La Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, toamna a fost celebrată prin activitatea educativă și creativă „Arta în culorile toamnei”, finalizată printr-o expoziÈ...

Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”

Monday, 19 October 2026

Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...