Magazin în flăcări în toiul nopţii! Focul a fost pus intenţionat!
Stiri Botosani Thursday, 17 December 2015 ActualitateFocul a fost văzut în jurul orei 01.00 de nişte săteni care au sunat la 112. Incendiul a pornit de la un grup sanitar, care era construit în spatele magazinului, lipit de clădire, şi s-a extins la acoperiş şi la o magazine.
Trei echipaje de pompieri s-au deplasat la faţa locului, până la sosirea acestora localnicii reuşind să scoată o bună parte din marfa din interior.
Magazinul era chiar în apropierea unei gospodării, existând riscul ca flăcările să se extindă. Pompierii au salvat bunuri în valoare de 160.000 de lei, iar pagubele au fost estimate la 30.000 de lei.
În urma anchetei desfăşurate, s-a stabilit ca şi cauză probabilă a producerii acestui incendiu acţiunea intenţionată. În acest caz şi Poliţia face cercetări.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!
În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...
Autoturism în valoare de peste 80.000 de euro furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani! - VIDEO
În data de 10 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de FrontierÄ...
Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”
Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.44 secunde