Maestrul dărăbănean al rebusului, cavaler de Malta

Maestrul dărăbănean al rebusului, cavaler de Malta

   darabaneni.ro

Constantin Ceică este profesor de matematică la Grupul Şcolar Darabani şi în acelaşi timp un vrăjitor al cuvintelor încrucişate, în arenele revistelor de enigmistică. El reprezintă sarea şi piperul dimineţilor din cancelarie.

Întrebările sale încuietoare sunt urmate de răspunsuri care dintre care mai hazlii. Într-o dimineaţă, întrebarea zilei a fost: "La ce bun o revistă cu rebusuri?". Evident răspunsul nu a fost unul fad legat de umplerea timpului liber. Nici unul dintre colegi nu a dat răspunsul scontat.

Cu faţa şăgalnică şi mâna iute, profesorul ne deschide numărul pe luna februarie al revistei "Rebus", punând degetul apăsat pe rubrica "Premii". Acolo sus, în dreptul premiului cel mare, scria negru pe alb: Constantin Ceică, Darabani. El este fericitul câştigător al unui sejur de cinci stele în Malta.

Timp de şapte zile profesorul va descifra cuvinte încrucişate în unul dintre cele mai exotice locuri de pe mapamond. Această întâmplare nu este doar un noroc chior, ci este rezultatul perseverenţei profesorului în acest domeniu.

Constantin Ceică a dezvoltat o muncă laborioasă de peste patru decenii, rezolvând probleme rebusistice. El este foarte preocupat şi de numerologie. Profesorul este, la rândul său, autor a peste 600 de probleme enigmistice dintre cele mai diverse, peste 300 dintre acestea regăsindu-se în ultimii 16 ani în  paginile revistelor de specialitate. Se pare că zodiei sale îi este ataşat un număr norocos, care îi şopteşte uneori la ureche: "Evrica!".

Cu perseverenţa şi răbdarea de matematician, şi-a adjudecat mai multe premii de-a lungul anilor, dar acesta este de departe cel mai valoros.

(Materialul complet, semnat de Ionel Bichir, pe darabaneni.ro)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...