Ministerul Afacerilor Externe precizează, într-un comunicat, că o echipă consulară mobilă, condusă de șeful oficiului consular de la Torino, s-a deplasat la locul incidentului și la spitalele din zonă, descoperind că un cetățean român se află printre victimele tragediei din Italia.
"În continuarea informațiilor referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe autostrada A10, în apropiere de Genova, ca urmare a prăbușirii unei porțiuni din viaductul Morandi, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:
O echipă consulară mobilă, condusă de șeful oficiului consular de la Torino, s-a deplasat la locul incidentului și la spitalele din zonă pentru a acorda asistență consulară.
Conform datelor preliminare obținute, până la acest moment, de echipa consulară mobilă aflată la fața locului, printre persoanele decedate a fost identificat și un cetățean român.
Având în vedere gravitatea incidentului, operațiunile complexe de salvare și de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt în derulare.
Echipa consulară mobilă își va continua activitatea de asistență pe tot parcursul nopții și va menține în permanență legătura atât cu Celula de Criză instituită la nivelul autorităților locale, cât și cu unitățile medicale la care au fost transportate victimele.
Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanțe familiilor victimelor tragicului incident produs în Genova, soldat cu decesul a numeroase persoane, și le dorește celor răniți însănătoșire grabnică.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale oficiului consular:+39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 249 50 64; +39 011 235 90 53, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al oficiului consular: +39 338 756 8134.
Consulatul General al României la Torino monitorizează cu prioritate situația și menține legătura cu autoritățile locale, acordând asistența consulară necesară în astfel de situații, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupului neînsuflețit și eliberarea certificatului de deces", se arată în comunicatul MAE.
Potrivit ultimului bilanț al tragediei, cel puțin 35 de oameni și-au pierdut viața după ce o porțiune de 60 de metri a unui viaduct s-a prăbușit, marți, la prânz.