Reducerea fondului de salarii cu 25% in randul bugetarilor pare sa-i afecteze cel mai tare pe angajatii din domeniul de asistenta sociala, intrucat, potrivit liderului sindical de la Impact, Nicu Macovei, salariatilor de la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Botosani le-au fost reduse salariile cu pana la 40%, odata cu aplicarea legii unice.
"Angajatii DGASPC ar fi cei mai loviti de aceste masuri anuntate de presedintele Romaniei, pentru ca lor deja le-au fost reduse salariile cu pana la 40% si aceasta diminuare de fonduri de salarii nu ar face decat sa aduca aproape toti angajatii la salariul minim pe economie, ca acolo se mai poate ajunge. Noi speram ca la negocierea de maine intre Guvern si conducerile confederatiilor sindicale sa se gaseasca o solutie de mijloc, precum ca veniturile salariale sub un anumit cuantum sa nu fie supuse acestor reduceri. Multe salarii nu vor avea cum sa scada, pentru ca au deja salarii minime. Noi nici nu luam in calcul ca cineva sa plece acasa cata vreme este deficit de personal", a spus Nicu Macovei, presedintele Impact.
MACOVEI: "Angajatii DGASPC, cei mai loviti de masurile anuntate de presedintele Romaniei"
Stiri Botosani Tuesday, 11 May 2010 ActualitateSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Nova Apaserv anunță calendarul lucrărilor din acest final de săptămână și când se va relua alimentarea cu apă!
S.C. Nova Apaserv S.A. anunță că lucrările programate în perioada 29–31 octombrie 2026 se vor desfășura etapizat, de la oprirea alimentării cu apă brută până la repunerea &...
Cinci zile dedicate artei și creativității în Tabăra Națională de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”! (Foto)
Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani a încheiat cu succes cea de-a XI-a ediție a Taberei Naționale de Pictură și Grafică „Acasă la Eminescu”, desfăÈ...
Botoșăneancă de 48 de ani ucisă în propria casă din Irlanda!
O româncă de 48 de ani a fost găsită moartă în propria casă din Irlanda. În urma cercetărilor la faţa locului, un bărbat de 40 de ani a fost reţinut şi se află în cu...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.07 secunde