Luni dimineață, iubitorii de animale protestează în fața Primăriei Mihai Eminescu!

Protestul vine pe fondul unei revolte a iubitorilor de animale, a ONG-urilor și a oamenilor ”care refuză să accepte violența drept soluție”.

Luni, 29 decembrie, de la ora 9:00, în fața Primăriei Comunei Mihai Eminescu este anunțat un protest organizat de societatea civilă, prin Asociatia Save our Paws.

Totul a plecat de la un anunț publicat de Primăria Comunei Mihai Eminescu, județul Botoșani, prin care erau anunțate acțiuni de „recoltare” a animalelor, inclusiv câini și pisici fără stăpân, în intravilanul satelor, și care a declanșat un val masiv de indignare în mediul online și reacții dure din partea societății civile.

 

Comunicarea Primăriei, care menționa explicit implicarea unui gestionar al fondului cinegetic și perioada 29–30 decembrie 2025 pentru desfășurarea acțiunilor, a fost ștearsă de pe pagina de Facebook a Primăriei la doar câteva ore după publicare, pe fondul presiunii publice.

Cu toate acestea, societatea civilă anunță un protest în fața Primăriei comunei Mihai Eminescu.

”Nu vorbim doar despre o problemă morală. Vorbim despre încălcări grave ale legislației în vigoare privind protecția animalelor și gestionarea câinilor fără stăpân. Împușcarea animalelor nu este o soluție. Este inutilă, barbară, ineficientă și o risipă de bani publici - bani care ar putea fi folosiți pentru sterilizare, microcipare și controale reale, cu impact pe termen lung. Susținem protestul și îi încurajăm pe toți cei care pot să fie prezenți. Dar, dincolo de protest, presiunea publică contează”, este mesajul organizatorilor protestului.

A fost inițiată și o petiție împotriva împușcării câinilor și pisicilor în comuna Mihai Eminescu, dar se are în vedere și o plângere penală depusă de asociația Dreptate pentru Animale.

”Este despre ce fel de comunitate vrem să fim. Și despre cât de jos suntem dispuși să coborâm ca societate”, mai spun organizatorii protestului anunțat pentru luni, 29 decembrie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect depus în Parlament: Fără închisoare pentru deținerea de droguri pentru consum propriu! Ce părere aveți?

astăzi, 20:04

Un proiect de lege depus la Senat de Victoria Stoiciu propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. Fapta ar urma să fie sancționată cu amendă contravențională, în t...

Durere fără margini: Cosmin, adolescentul care a mobilizat o întreagă comunitate, s-a stins pe patul de spital!

astăzi, 18:38

La doar 17 ani, Cosmin a suportat chinul trupesc, după ce a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă. Acum, familia trăiește durerea cruntă a pierderii unui copil aflat în floarea vieții. ...

Aproape 16.300 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți. Când se organizează la Botoșani!

astăzi, 17:35

Aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul se va de...